full screen background image

UNIC ÎN ROMÂNIA: Globuri accesibilizate pentru copiii nevăzători

Moș Crăciun a adus copiilor cu deficiențe de vedere din județul Botoșani singurele globuri accesibilizate din România.

Acestea au fost realizate de Fundația Scripor și sunt inscripționate cu alfabetul culorilor, o invenție a clujeanului Tudor Scripor  extrem de apreciată în întreaga lume. Simbolurile, asemeni celor din alfabetul Braille, ajută nevăzătorii, daltoniștii și alte persoane cu deficiențe, să învețe culorile.

Psiholog Laura Dănilă, vicepreședinte al Asociației Nevăzătorilor din județul Botoșani:

Asociația Nevăzătorilor din Botoșani va testa acest prototip și va transmite fundației observațiile privind eventualele îmbunătățiri care trebui aduse astfel încât acest accesoriu să devină extrem de important și util în casele și viața persoanelor cu deficiențe de vedere.

Accesibilizarea este una dintre nevoile principale ale nevăzătorilor, cu atât mai mult a copiilor. La Botoșani funcționează o ludotecă pentru copii cu deficiențe de vedere care a fost dotată, recent, cu  10 Jocuri accesibilizate în cadrul unui proiect derulat împreună cu Asociația de Mobilitate Urbană. Anul viitor, în cadrul aceluiași proiect derulat de Fundația Scripor din Cluj, copiii nevăzători din Botoșani vor primi globuri accesibilizate cu numele lor.

Vă recomandăm să citiți și:

Sfârșit de an competițional pentru sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani

comments

comments