E aproape un an nou și gândul acesta mă sperie puțin. Nu noutatea anul viitor, ci faptul că venirea lui înseamnă un an care se încheie parcă nefiresc de repede. În ultima vreme am tot reflectat încercând să înțeleg cum și de ce trece prea repede. Și, deși îmi dau seama că am făcut multe în repedele ăsta, mă neliniștește faptul că din multele făcute sunt prea puține pe care le pot strânge în brațe la retrospectiva anuală.
Mai tot anul am spus că timpul trece prea repede, deși știu că timpul se scurge în același ritm. Am realizat de ceva vreme că responsabilitatea ritmului îmi aparține în totalitate. Eu îl aglomerez prea mult, pun la linia de start uneori mai multe lucruri în același timp, și-atunci e firească senzația de fugă a timpului care însă nu e realitate.
Și mai e și faptul că multe din cele făcute în anul ce se apropie de final s-au tot repetat, și când dau să le contabilizez, același lucru făcut de zece ori rămâne doar același… un singur lucru. Și-mi dau seama că se-ntâmplă ca în loc să trăiesc momentele, doar le repet, automat.
Îmi mai dau seama că această retrospectivă e și ea denaturată de dorința mea ca lucrurile să fie ca înainte și-aș da puțin timpul înapoi. Doar că timpul merge doar înainte, în ciuda dorințelor mele.
Căutând soluții, mi-am propus să dau sens cât mai multor ore din zi, încercând să nu mă mai gândesc doar la punctul final în care vreau să ajung. Ci să fiu atentă, cu ochii larg deschiși, și la ceea ce fac spre a ajunge unde mi-am propus. Pentru că până la urmă vorba aceea că ceea ce contează cu adevărat e drumul și nu punctul final în care ajung, e chiar adevărată.
E motivul pentru care încerc să mă uit cât mai des în stânga și în dreapta, lângă mine, și nu doar departe de mine, înainte, acolo unde vreau să ajung.
Și asta pentru că îmi doresc tare mult ca la finalul anului viitor să găsesc mai multe lucruri făcute tihnit, pe care să pot să le îmbrățișez, în ciuda trecerii încă unui an. Mi-aș dori ca în noul an să reușesc să mă împac mai bine cu timpul, acceptând că el e cam același… doar eu îl înghesui prea mult și prea des.
prof. Maria Adriana Nichitean
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/12/14/doza-de-educatie-despre-cascati-si-cascat/
