Pe repede înapoi (PRI) – Pentru ziua de 7 decembrie ne-am oprit asupra unui eveniment de la începutul acestui secol, care a influențat viața multor români.
În anul 2001, Consiliul Miniștrilor de Justiție și de Interne ai Uniunii Europene decidea ridicarea vizelor pentru cetățenii români care doreau să călătorească în Spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2002.
Spațiul european fără frontiere – așa cum era numit Spațiul Schengen – a primit denumirea micii localități din Luxemburg în care a fost ratificat acordul de liberă circulație, care elimina practic controalele la granițe.
Primele state care l-au implementat au fost Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de Jos.
Ridicarea vizelor pentru cetățenii români a însemnat că aceștia nu mai erau nevoiți să aștepte acceptarea acestor documente, situații care câteodată se prelungeau anevoios.
Ulterior, intrarea țării noastre în Spațiul Schengen s-a izbit de opoziția unor state membre, cum ar fi Germania, Olanda, Finlanda și Austria, principalele motive fiind corupția și lacunele reformelor în justiție.
În paralel, au apărut opinii referitoare și la avantajele economice pe care unele țări din vestul Europei nu ar fi dorit să le piardă în favoarea noilor veniți.
Deși se părea că reformele adoptate de România sunt pe calea cea bună, în ultimii ani exodul refugiaților din Orient și Africa a încetinit din nou primirea de noi membri în Spațiul Schengen.
Creșterea fluxurilor migratoare și preocupările sporite privind securitatea au afectat funcționarea regulilor Schengen, lucru care a dus la reintroducerea controalelor la frontiere de către mai multe state membre.
Faptul că România nu a fost încă inclusă pe lista membrilor Schengen poate fi pus și pe seama așezării geografice, care impune mai degrabă crearea unei zone tampon de siguranță pentru Uniunea Europeană.
Totuși, în ultima perioadă, au fost reluate parcă mai intens discuțiile și negocierile pe această temă.
Bogdan Diaconiţa
