Festivitatea de premiere a primei ediții a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori (OIASSJ 2022), organizată la Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, a reconsacrat nu doar temeinicia pregătirii elevilor din loturile înscrise în competiție și performanțele lor, ci și oportunitatea unei astfel de olimpiade, în contextul noilor provocări și perspective ale științei și educației.
La această primă ediție a competiției, desfășurată în perioada 31 octombrie – 7 noiembrie, organizată de Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Primăria Câmpulung Moldovenesc, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, Societatea Științifică „Cygnus” au participat echipaje din Thailanda, Columbia, Cehia, Grecia, Nepal, Republica Moldova, Ucraina și România, concurenții susținând două probe – cea teoretică (de 4 ore) și cea observațională, structurată, la rândul ei, în alte trei subprobe – proba de Planetariu, proba hărții mute și proba de noapte, cu instrumente observaționale.
La ceremonia de celebrare a performanțelor elevilor olimpici, desfășurată duminică, 6 noiembrie, la Hanul Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc, a fost transmis și mesajul de felicitare pentru participanți și organizatori al domnului Florian-Ionel Lixandru, Secretar de Stat în Ministerul Educației, care a reiterat că reușita acestei prime ediții a olimpiadei este încă o dovadă a angajamentului puternic pe care Ministerul Educației din România și l-a asumat, ca parte a strategiei noastre pentru o educație de calitate.
Prezent la festivitate, prof. Grigore Bocanci, inspector școlar general, li s-a adresat tuturor elevilor participanți ca unor premianți ce fac onoare instituțiilor de învățământ, respectiv țărilor din care provin, ca unor tineri care pot influența mersul lumii în anii ce vin.
Evidențiind efortul prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct, organizator al Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori și aportul semnificativ la reușita întregului eveniment educațional, doamna Elisabeta Ana Naghi, inspector școlar general pentru disciplinele matematică și astronomie în cadrul Ministerului Educației, a prezentat performanțele elevilor ce au reprezentat România în acest concurs și a remarcat rezultatele lor meritorii. Fiecare dintre membrii lotului țării noastre și-a revendicat un loc pe podium.
Astfel:
– Sandu Ilinca, Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra-Neamț, jud. Neamț, Medalia de aur, învingător absolut la proba teoretică, învingător absolut la proba de planetariu, învingător absolut OIASSJ 2022;
– Cioranu Andrei Patrick, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Constanța, jud. Constanța, Medalia de aur;
– Boldureanu Andreea, Colegiul Național Iasi, jud. Iași, Medalia de aur;
– Barac Bologa Rafaela, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Suceava, jud. Suceava, Medalia de aur, învingător absolut la proba observațională de noapte;
– Palaghianu David, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Suceava, jud. Suceava, Medalia de aur, învingător absolut la proba observațională de zi;
– Stoian Radu Ioan, Colegiul Național „Gheorghe Murgoci”, Brăila, jud. Brăila, Medalia de argint;
– Iercoșan Andrei Ștefan, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, jud. Maramureș, Medalia de argint;
– Petrenciuc Daniel, Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, jud. Maramureș, Medalia de argint;
– Pașca Nectarie, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj Napoca, jud. Cluj, Medalia de bronz;
– Băcilă Ioan-Tudor, Școala Gimnazială nr. 8, Sibiu, jud. Sibiu, Medalia de bronz.
La prima ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Științele Spațiului pentru Junior, organizată la Câmpulung Moldovenesc, doi elevi de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava au câştigat aurul.
Este vorba despre David Palaghianu, din clasa a IX-a, Medalia de aur și învingător absolut la proba observațională de zi și Rafaela-Ecaterina Barac-Bologa, din clasa a X-a, premiată cu Medalia de aur și declarată învingător absolut la proba observațională de noapte.
Ambii elevi fac parte din Grupa de astronomie, de la Centrul de Excelență Suceava, și sunt pregătiți atât de prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct, inițiator și organizator al competiției internaționale, cât și de profesorii de fizică de la clasă, Carmen Amorăriței și Sorin Golda.
Elevii ștefanieni reconfirmă performanțele pasionaților de astronomie din județul nostru la diverse și multiple competiții naționale și internaționale.
“Rezultatele lor, ca și ale tuturor elevilor din echipajele înscrise în concurs, reconfirmă nu doar consecvența și temeinicia pregătirii lor academice, cât și oportunitatea unei astfel de olimpiade, în contextul noilor provocări și perspective ale științei și educației. Echipa Inspectoratului Școlar Județean Suceava transmite felicitări elevilor premiați, profesorilor și coordonatorilor lor, colegiului și familiilor care susțin și astfel educația pentru științele viitorului.”, a transmis inspectorul şcolar general, prof. Grigore Bocanci.