Doza de educaţie (DDE) – Nu cred că am apucat să scriu până acum mare lucru despre domnul Nicolae Ciucă, prim ministrul României. Nici nu prea am avut cum să-mi îndrept atenția prea mult asupra dumnealui, pentru că schimbările bruște de direcție și sens pe care le generează Ministrul Educației, nu-ți prea lasă timp să privești și-n altă direcție, dacă nu cumva vrei să scapi vreo schimbare majoră care îți poate influența activitatea sau destinul copilului-elev.
Cu toate acestea, există un subiect ce ține și el de educație, care mi-a atras atenția spre dumnealui încă de la început. E drept că a și fost prezent în toată presa, drept care nu avea cum să-ți scape nici dacă îți lipeai privirea de ceafa altui ministru.
E vorba despre plagiatul în procent destul de mare în teza de doctorat (42 de pagini din 138, adică mai bine de 30%). Pentru că tocmai am trecut printr-un astfel de proces de verificare a autenticității celor scrise într-o lucrare la nivel academic, îmi pot imagina că cele plagiate de dumnealui s-or fi regăsind în partea teoretică a lucrării. Cea care ilustrează lucruri deja studiate, care stau la baza inovării pe care se presupune că o aduce cercetarea dumnealui.
Spunem tot timpul că oricât de buni am fi, e greu să reinventăm roata și e ceva adevăr în asta. Pe de altă parte, cu puțin efort și interes sporit, orice conținut poate fi citat sau reformulat astfel încât să scapi de anatema aceasta de plagiator… Asta dacă există preocupare și dorință de respectare a regulilor… iar acum există, pentru că n-ai cum să treci de verificarea autenticității făcute de un program computerizat, nici dacă vrei. Pe vremea tezei de doctorat a dumnealui era mult mai greu să prinzi plagiatorul! Și-așa cum eu în copilărie nici nu gândeam că ar putea exista vreodată telefonul fără fir, la fel și dumnealui, ca mulți alții, n-a gândit vreodată că se va inventa așa ceva.
Acum… ce să zic? Asta este! Altă teză nu mai face dumnealui… Așa că rămâne o teză de doctorat ca multe altele!
Ceea ce nu pricep eu este, dacă în condițiile de ocupare a postului de prim-ministru, există această condiție obligatorie. Să fi doctor! Există?! Că eu chiar nu știu. Și-n cazul în care nu există n-ar fi mai onest să-ți asumi ce erai în vremurile în care ai realizat teza, să-ți pui cenușă în cap și să renunți la titlul de doctor, dacă nu poți renunța la cel de prim-ministru? Sau sunt prea multe orgolii, interese, beneficii?
Cred că ați întâlnit și dumneavoastră o mulțime de persoane care nu au titlul de doctor și care sunt de o calitate mult mai ridicată decât a multora care au obținut acest titlu la noi sau peste Prut, în condiții discutabile… Eu una aș prefera un prim-ministru fără titlu de doctor, dar care să-și facă treaba cu profesionalism. Asta în locul unuia care, doctor fiind, nu reușește să le facă pe prea multe așa cum se cuvine…
prof. Maria Adriana Nichitean
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/09/23/doza-de-educatie-cum-arata-curtea-scolii/
