full screen background image

Târg de activități extrașcolare, la Shopping City

În perioada 24 – 25 septembrie, Shopping City Suceava organizează a V-a ediție a Târgului de activități extrașcolare, un eveniment dedicat copiilor interesați de noi oportunități pentru petrecerea timpului liber.

Timp de două zile, părinții și copiii vor avea oportunitatea să discute direct cu reprezentați din domenii diverse pentru a alege împreună activitățile extrașcolare potrivite.

Evenimentul va reuni cluburi sportive, centre de limbi străine, programare, cluburi de baschet, de arte marțiale, voluntariat, echitație, after school, centre educaţionale și multe altele.

Pe tot parcursul târgului, între orele 10:00 – 17:00, copiii vor fi întâmpinați de către reprezentanți cu activități demonstrative și ateliere gândite special pentru a-i ajuta pe cei mici să-și descopere pasiunea.

TOMBOLĂ ȘI ACTIVITĂȚI PENTRU COPII

Târgul de activități extrașcolare este locul în care copiii descoperă noi pasiuni, dar se și distrează la activitățile organizate în cadrul evenimentului.
Sâmbătă, între orele 12:00 – 16:00, micii participanți se pot distra alături de Animatori Mica Mica. În ambele zile ale târgului, între orele 11:00 – 16:00, au loc și ateliere gratuite de face paiting. În plus, atmosfera la târg va fi animată de mascotele Mickey si Minnie Mouse, între orele 12:00 – 16:00.

Duminică, 25 septembrie, începând cu ora 14.00, în zona de food a centrului comercial va avea loc un spectacol de demonstrații susținut de mai multe cluburi, printre care: Capoeira Gym Studio, cu un moment de arte marțiale în stil brazilian, Academia de Arte Marțiale Ryukay Suceava, cu o demonstrație de karate în stil Isshinryu, Bucovina Health Club, cu o demonstrație de box, ACS Judo Bucovina, cu un program demonstrativ de judo. De asemenea, participanții vor putea urmări și demonstrații de rugby, lupte greco-romane și dans popular. Programul de demonstrații le oferă copiilor ocazia de a urmări îndeaproape fiecare activitate, de a se informa și chiar de a opta pentru una dintre activitățile prezentate.

Toți copiii care participă la târg se pot înscrie la tombola care le poate aduce, prin tragere la sorți, o TROTINETĂ ELECTRICĂ Xiaomi Mi Electric Scooter 3 și CASCĂ DE PROTECȚIE SMART4U.

Târgul de activități extrașcolare – Planeta pasionaților are rolul de a stimula curiozitatea și interesul copiilor pentru diverse domenii de activități extrașcolare, care să-i disciplineze și responsabilizeze.

Totodată, evenimentul le oferă părinților o multitudine de oferte educaționale care să-i ajute să facă o alegere cât mai potrivită pentru dezvoltarea intelectuală și fizică a copiilor.

 

comments

comments