VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Mașini ridicate din stațiile destinate transportului public și taxi

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumuri Publice au desfășurat marți, 6 mai 2025, o acțiune susținută pentru combaterea opririlor ilegale în stațiile destinate transportului public și taxi din municipiul Botoșani. În urma verificărilor, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.510 lei.

Conform hotărârii de Consiliu Local, oprirea vehiculelor care nu efectuează transport în regim taxi sau public este strict interzisă în stațiile de așteptare și în punctele de îmbarcare sau debarcare, indiferent de tipul traseului.

În cadrul acțiunii, cinci autovehicule au fost depistate staționând neregulamentar în stații de transport public și de taxi, blocând astfel circulația mijloacelor autorizate. Pentru aceste încălcări au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 1.700 de lei. Alte patru contravenții au fost constatate la regimul circulației rutiere, iar două autoturisme parcate ilegal au fost ridicate din stațiile situate pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 18 și strada Primăverii nr. 22.

Poliția Locală Botoșani anunță că astfel de controale vor continua zilnic, cu scopul de a asigura fluidizarea traficului și desfășurarea în condiții optime a transportului public. Reprezentanții instituției recomandă tuturor conducătorilor auto, fie persoane fizice, fie juridice, să respecte prevederile legale pentru a evita sancțiunile și a contribui la menținerea unui climat rutier civilizat.

Distribuie

Din aceeși categorie

4 noi unități de învățământ din municipiul Botoșani vor fi reabilitate și modernizate

Schimbări în circulația rutieră pe șoseaua Moara de Foc

Iașul, în 10 orașe europene ce dezvoltă transportul public

Călătorii în lumea cărții la Zilele Bibliotecii Centrale Universitare

Știri sugerate