VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Probleme cu apa în municipiul Botoșani

Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul nopții trecute la nivelul conductei de
distribuție, din material PHD, cu diametrul de 110 mm, localizată pe Calea Națională nr.101
(Casa Cărții), echipa de intervenție a S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani, a fost nevoită să
sisteze furnizarea apei potabile în zona respectivă.
Intervenția este în desfășurare, iar reluarea furnizării apei este estimată pentru astăzi,
07 mai 2025, la ora 16:00.
Sunt afectați consumatorii din perimetrul delimitat de: Pietonalul Transilvaniei,
Calea Națională, strada Victoriei, inclusiv imobilele situate pe partea stângă, de la Casa
Cărții până la intersecția cu Podul de Piatră.
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani își cere scuze față de abonații vizați și îi asigură că
se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să
fie cât mai redus.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Universitatea „Petre Andrei” din Iași își extinde oferta educațională cu trei proiecte noi

AUDIO – Sorin Bocancea: „Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru ieșirea din criza politică”

Noaptea Muzeelor la Sate revine pe 29 august. Instituțiile culturale din Iași sunt invitate să se înscrie până pe 10 august

Campanie de donare de sânge la Pașcani. Mai sunt disponibile doar 20 de locuri pentru voluntari

Știri sugerate