Primăria Suceava a cerut proprietarilor de garaje de pe strada Ștefan Tomșa să le dărâme, acolo urmând să fie construită prima parcare etajată din oraș.
Primarul ION LUNGU a declarat că vor primi despăgubiri între 3.000 și 7.000 de euro doar proprietarii care le vor demola singuri.
În caz contrar, demolarea va fi realizată de angajații Domeniului Public, dar fără a se mai face plăți către proprietari.
LUNGU a estimat că, în cel mai bun caz, lucrările de construcție la parcarea etajată ar putea începe în primăvara anului viitor.
Pe strada Ștefan Tomșa din municipiul Suceava vor fi demolate 59 de garaje, în locul lor urmând a fi construită o parcare etajată cu 200 de locuri.