VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Alimentarea cu gaz sistată temporar în Gura Humorului

Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție a gazelor naturale, Delgaz Grid sistează temporar alimentarea cu gaz, astăzi între orele 9 – 14, în Gura Humorului, pe străzile 9 Mai, Bradului, Bucovinei, Carpați, Crișan, General Praporgescu, Ion Creangă, Valter Mărăcineanu, Mestecăniș, Petru Rareș, Sf. Mihail și Tudor Vladimirescu.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar, după reluarea distribuției gazelor naturale, să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență Delgaz Grid la telefon 0800.800.928 sau 0265.200.928.

Distribuie

Din aceeși categorie

Scriitoarea Ana Blandiana, onorată la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu titlul de Doctor Honoris Causa

Bazinul de înot din Pașcani așteaptă avizele finale pentru a fi preluat de clubul sportiv

Șoldan speră că lucrările la șoseaua de centură Gura Humorului și la terminalul nr. 3 de pasageri al Aeroportului Suceava vor începe în acest an

Contrabandă cu băuturi, oprită la Stânca

Știri sugerate