Cinci femei însărcinate, refugiate din Ucraina, au primit ajutor la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași. Luna acesta, martie, cinci femei, cu diverse stadii de sarcină, au ajuns la unitatea medicală din Iași. Medicii susțin că stresul cauzat de refugiul din Ucraina, la pachet cu oboseală după un drum lung parcurs până la Iași, neputința și, mai ales, necunoscutul către care s-au îndreptat, și-au pus amprenta pe multe dintre femeile gravide fugite din calea războiului. Medicii le-au oferit tot suportul celor cinci femei însărcinate „Un gest firesc din partea noastră, a celor care lucrăm în Maternitatea Elena Doamna, dar care a contat enorm pentru cele care au fost nevoite să își lase în urmă soții, familiile, viața de până atunci și normalitatea până la urmă şi să plece la drum doar cu o geantă în mână și cu un prunc în pântece, mult dorit și așteptat. Le-am primit pe viitoarele mame, îngrijorate, ca pe orice altă pacientă care se adresează colectivului nostru. Au fost îngrijite și tratate, unde a fost cazul, și ne-am asigurat că este totul bine atât pentru gravidă cât și pentru copil. Din fericire nu au fost probleme. Noi avem la spital și un psiholog care ne-a ajutat, dacă a fost nevoie, la pacientele din Ucraina”, a declarat dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternității ”Elena Doamna” Iași. Pe lângă cazul celor cinci femei însărcinate, în luna martie, două astfel de cazuri au avut nevoie de internare și supraveghere medicală, iar alte trei viitoare mame au fost doar consultate în unitatea ieșeană de obstetrică și ginecologie. Vă recomandăm să citiți și: Educație | Dezbatere pe tema susținerii profesorilor deputați Esports 2023 | Județul din Moldova care va găzdui renumitul Campionat Mondial
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Refugiați ucraineni în România | Cinci femei însărcinate au primit ajutor la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași
Refugiați ucraineni în România | Cinci femei însărcinate au primit ajutor la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași
mart. 31, 2022
Articolul anteriorPrimăria Rădăuți dorește să identifice percepția cetățeanului asupra calității serviciilor instituției
Articolul următorRezultate deosebite la olimpiade pentru elevii de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi