full screen background image

Esports 2023 | Județul din Moldova care va găzdui renumitul Campionat Mondial

Campionatul Mondial de Esports va ajunge pentru a doua oară în România, în 2023, cu o ediție care se anunță a fi cea mai lungă și mai complexă dintre cele care au avut loc până acum. Iașul va găzdui în 2023 ediţia cu numărul 15 a Campionatului Mondial de Esports, competiție la care sunt așteptați aproximativ 1.200 de jucători din 110 ţări. Autostrada virtuală Despre Campionatul Mondial de Esports 2023 au discutat miercuri, 30 martie, primarul municipiului – Mihai Chirica şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Esports – Vlad Marinescu. „Moldova s-a calificat de fiecare dată ca regiunea cea mai săracă a României şi, din păcate, o multă perioadă de timp a stat şi în coada Europei unite din punct de vedere al veniturilor pe cap de locuitor. A venit un moment de schimbare decisiv în care am arătat că autostrada poate fi înlocuită de una virtuală. Iaşi a făcut primul pas în această direcţie şi, împreună cu mediul de afaceri ieşean, am reuşit să intrăm foarte rapid în topurile internaţionale privind rata de creştere a numărului de persoane care lucrează în domeniul IT”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași. Întreaga declarație a edilului: „Este un vehicul” Preşedintele forului internaţional de specialitate, Vlad Marinescu, născut în România, dar crescut în SUA: Acesta a precizat că Federaţia Internaţională de Esports doreşte, dincolo de organizarea acesui eveniment, dezvoltarea unor programe educaţionale la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. „Nu este doar un simplu eveniment, este un vehicul, o platformă. În paralel, vom lucra să creăm un program universitar aici, la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Am încheiat o înţelegere pentru mastere Esports, ceea ce înseamnă că, în afară de evenimentul sportiv, de fani şi de vizibiltate, de expunerea globală a oraşului, atragem atenţia studenţilor pentru a studia tehnologia Esports şi pentru profesiile de viitor. Cred că vom avea un eveniment fantastic la Iaşi”, a completat Vlad Marinescu. Industria jocurilor video în România include în prezent 125 de companii şi 6.000 de persoane care lucrează în domeniu, ceea ce plasează România în Top 5 în Uniunea Europeană din acest punct de vedere. În 2013, Campionatul Mondial de Esports a fost găzduit de Bucureşti. Anul trecut, gazda a fost Israelul, iar anul acesta, Indonezia. Vă recomandăm să citiți și: AUDIO EXCLUSIV | Iașul va fi gazda Campionatului Mondial Esports 2023. Daniel Juravle: „Vor fi în jur de 101 țări participante” Rădăuţeanul Andrei Ihnatiuc a cucerit două titluri la Campionatele Naționale de atletism U20      
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments