În anticiparea lucrărilor de modernizare, reabilitare, restaurare și valorificare durabilă a clădirii care îl găzduiește în prezent, demersuri proiectate să demareze la începutul verii, vă anunțăm că Muzeul Județean de Istorie din Str. Unirii, nr. 15, își va închide porțile începând cu data de 1 martie 2022, pregătindu-se de relocarea temporară a sediului propriu. Toate celelalte muzee și case memoriale aflate în componența Muzeului Județean Botoșani își vor continua calendarul de activități și vor putea fi vizitate de public conform programului obișnuit. Una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu din Botoșani, sediul Muzeului Județean Botoșani, va fi reabilitat. Compania Națională de Investiții a finalizat licitația proiectului „Reabilitarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Muzeului Județean Botoșani”,. Proiectantul are termen șase luni să realizeze documentația tehnică, după care constructorul va începe efectiv lucrările de reabilitare și modernizare a uneia dintre cele mai emblematice clădiri a județului. Proiectul de reabilitare presupune lucrări de amploare. Printre lucrările prinse în proiect se regăsește și înălțarea mansardei Muzeului și amenajarea aici a spațiilor administrative. Astfel se va extinde spațiul expozițional de la 17 săli la 23 de săli de expunere. În plus se vor crea noi spații pentru ateliere creative și săli multimedia. Valoarea totală a proiectului se ridică la 36 de milioane de lei, din care partea de cofinanțare pe care o asigura Consiliul Județean este de aproximativ 577 de mii de lei. Clădirea în care funcționează acum Muzeul Județean de Istorie Botoșani a fost ani de-a rândul Palatul Administrativ al Județului.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorVIDEO | Ministrul Sănătății a propus măsuri de relaxare în perioada imediat următoare
Articolul următorFOTO | Zeci de femei și copii ucraineni, cazați de pompieri