Poeți contemporani cu Eminescu: Dumitru Ollănescu-Ascanio și modelele sale

Magistrat și diplomat, întemeietor al societății „Românismul”, condusă de B.P. Hasdeu, Dumitru Ollănescu-Ascanio a fost membru al „Junimii” din 1878 și a colaborat constant la „Convorbiri literare” până în 1895. După o perioadă, raporturile sale cu societatea ieșeană s-au răcit însă, el înființând o nouă grupare artistică, „Amicii literaturii și artei române”, al cărei președinte a fost. Iacob Negruzzi îl elogia în necrologul publicat în „Convorbiri literare” din 2 februarie 1908: „…Ollănescu, încă din fragedă tinereță, urmărea cu entuziasm «prelecțiunile populare» ale conferențiarilor «Junimii» și în special ale lui T. Maiorescu. El aștepta cu nerăbdare ieșirea numărului lunar al «Convorbirilor literare», pe care îl cetea cu încântare, mai ales când cuprindea poezii de-ale lui Alecsandri. Mai târziu, după sfârșirea studiilor sale, când însuși deveni autor, el frecventa întrunirile «Junimii» și venea câteodată la serbările aniversare ale Societății. /…/ Dimitrie Ollănescu era un om vesel, plăcut, tolerant pentru ideile altora și pentru caractere deosebite de-al său. Viața sa privată ca și cea publică a curs liniștită, fără zgomot, fără mari porniri pasionale și fără pată”. Marile porniri pasionale se pare totuși că nu-i lipseau, ci doar erau bine strunite, cel puțin asta înțelegem din mărturisirile lui N. Petrașcu, incluse în volumul de amintiri Dimitrie C. Ollănescu, publicat în 1926 în seria Generația artistă a Editurii Cultura Națională din București: „Pe atunci Ollănescu, fiind între 30-40 de ani și pe de altă parte fiind văduv, a avut cele mai multe prietenii femeiești. Pentru el, femeia avea o însemnătate extraordinară, era ca o minune pământească, și ea i-a dat impresiile cele mai puternice. Un corp frumos, un braț rotund, o pieliță delicată, o carnație colorată, erau în ochii lui însușiri mai mult decât încântătoare. Știu, din destăinuirile lui, ce particularități trupești l-au ținut legat de unele ființe ale căror suflet rămânea pe planul al doilea. Și deși, în aparență se arăta indiferent tentațiilor lor, în realitate era stăpânit de ele, poate tocmai din pricină că patima-i era ascunsă în clinurile cele mai intime ale firei lui. O rudă a sa se însurase cu o femeie mică, slabă și pipernicită, dar având oarecari calități sufletești, cu care însă nu putu trăi decât puțin timp. «Cum să trăiești cu o cutie de chibrituri?» zicea Ollănescu. Frumusețea fizică îi era hotărâtoare”. Dumitru Ollănescu-Ascanio s-a manifestat în toate genurile literare, scriind poezie, proză, cronici teatrale și făcând traduceri. Și-a publicat nuvelele în „Convorbiri literare” (Zile de ploaie, Fata spânzuratului, Isprava lui Pandur) și la „Literatura și arta română” (Petre Cioclul, Banul alb, Burdumba). A scris comedii ușoare (Pe malul gârlei, Fanny, Primul bal), dar și cronici la spectacolele care se prezentau (de exemplu, la O scrisoare pierdură de I.L. Caragiale). A tradus din Horațiu, Catul, Victor Hugo, Turgheniev ș.a. Dan Mănucă îl consideră „unul din nuveliștii înzestrați de la sfârșitul secolului al XIX-lea”, cu „un incontestabil simț artistic” (Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900). Ca poet, a abordat pastelul, satira, fabula, cântecul. În 1901, a publicat volumul Poesii, 1878-1898 (București, Editura Librăriei Socec et Comp.). A debutat în 1870, în „Foaia societății «Românismul»”, cu un ciclu de Doine, în care „brodează motive culte pe o canava populară”. Versurile de mai târziu „se disting prin aceeași acuratețe a limbii ca și scrierile în proză. Imaginile sunt simple și limpezi, iar coloritul poeziilor luminos, cu tonalități calme, aproape idilice. Natura este un mijloc de fortificare, de îndepărtare a melancoliei. Atitudinea față de viață e, în esență, horațiană. În genere, lirica sa are un aspect festiv. Realizate sunt și Satirele, scrise de pe pozițiile junimismului, și care vizează îndeosebi înstrăinarea, renunțarea la obiceiurile strămoșești” (Dan Mănucă). În antologia Poeți de pe vremea lui Eminescu, Eugen Lungu de asemenea îi apreciază claritatea și simplitatea poeziei, subliniind că, „pus alături de alți junimiști, dedați truismelor, cu stil bolovănos și cu rostogolire grea, versul său pare destul de cursiv, se citește fără efort”. Multe dintre versurile scrise de Dumitru Ollănescu-Ascanio sună „proaspăt și actual”, fluența și prospețimea însă par să fie mai curând „efectul unei abilități și al unui gust bine dotat decât proba unui real talent” (Eugen Lungu). Cele mai multe dintre versurile sale sunt de fapt imitații după marii poeți ai epocii: Alecsandri (de a cărui prietenie s-a bucurat), Eminescu, Coșbuc, Hasdeu. Poemul Toamna, de exemplu, este construit după modelul pastelurilor lui Alecsandri, iar Satirele au drept model Scrisorile (tot satire, de altfel) eminesciene. De multe ori, Ollănescu-Ascanio indică în mottouri sursa din care se inspiră. Petrașcu îi aprecia totuși la cel mai înalt grad calitățile de poet, remarcându-i simplitatea, autenticitatea și optimismul: „Ollănescu e nu numai poet, dar e poet în înțelesul cel mai ideal, căci el nici nu încearcă măcar să ne deștepte în gând întrebările cele mari asupra destinului nostru, la cari nu e nici un răspuns decât doar bezna nepătrunsului neant. Dimpotrivă, ca și Alecsandri, el exaltează viața, aruncând focuri de artificii asupra întunericului ei, o zugrăvește în culorile cele mai frumoase și ne-o înfățișează numai pe latura trecătorului ei farmec. În ea, nu vom întâlni nimic nebunlos, nimic cu pretențiuni transcendente, ci, ca și omul care a scris-o, totul e firesc, simplu și franc, o descărcare a unui suflet ce simțea nevoia de a spune ceea ce îl mișca sau își închipuia”. Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”   ELEGIE (fragment)   De mult acum odaia se află părăsită! Perdelele sunt rupte, fereastra-i dezvălită, Pe vinetele geamuri căldura lui Cuptor În vițe lungi țesut-a al ploilor fuior; Iar când, în miez de noapte, le-ating vânturi nebune, De-o șoaptă plângătoare le face să răsune. Ce tristă-i colivia când pasărea-a zburat! /………………………………………../ Ah! mi se umple ochii de lacrimi, când gândesc Ce taină fără margini cu dânsa-n piept hrănesc! Taci, inimă nebună, taci, inimă pustie, Ca și odaia-n care ea nu o să mai vie!     TOAMNA (fragment)   Vine iarna, vine frigul, grijile se înmulțesc, Ochii cei deprinși cu soare în zadar se obosesc Urmărind prin nori și ceață câte-o rază de lumină, Împrejur urâtul crește, s-a dus…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments