full screen background image

Costel Alexe, urmărit penal într-un nou dosar. Care sunt acuzațiile DNA

Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, este cercetat penal într-un noul dosar de către DNA Iaşi. Alături de el sunt vizate alte două persoane din cadrul CJ Iaşi: Vlad Corneliu Baba şi Gabriel Apetrei. Concret, şeful CJ Iaşi este cercetat pentru numirea interimară la conducerea Şcolii de Arte din Iaşi a unui manager care nu îndeplinea condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere a unei instituţii publice de cultură. „La data de 11.11.2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi beneficiind de ajutorul suspectului Baba Vlad-Corneliu, ar fi dispus detaşarea suspectului Baba Vlad-Corneliu de pe funcţia de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, pe funcţia de manager (director) interimar al Şcolii Populare de Arte «Titel Popovici» Iaşi, în condiţiile în care ar fi avut cunoştinţă de faptul că numirea ultimului menţionat la conducerea şcolii nu îndeplinea condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere”, transmite DNA. Ulterior, în martie 2021 şi iulie 2021, Costel Alexe ar fi dispus prelungirea detaşării lui vlad Baba Baba în aceeaşi funcţie de conducere. „În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suspectul Alexe Costel ar fi fost ajutat la săvârşirea faptei de către suspectul Apetrei Radu-Gabriel care, în calitate de şef Serviciu resurse umane şi salarizare din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, ar fi întocmit documentaţiile aferente emiterii dispoziţiilor de detaşare. Mai mult, din datele cauzei ar fi rezultat că suspectul Baba Vlad-Corneliu ar fi fost angajat pe perioadă determinată, fără concurs, pe funcţia de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi în data de 11.11.2020 şi tot la aceeaşi dată ar fi fost detaşat pe funcţia de manager (director) interimar al Şcolii Populare de Arte «Titel Popovici» Iaşi”, explică DNA. În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că faptele ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Judeţean Iaşi şi Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi în sumă totală de 86.153 lei. „Suspecţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, conchide DNA.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments