Muzeul Național al Bucovinei organizează în perioada 2 februarie – 3 aprilie 2022, la Muzeul de Istorie Suceava, în Galeria cu Bolți, expoziția de pictură „Petre Abrudan. Valori și repere în arta românească”, prin care este adusă în atenția publicului sucevean, opera unui pictor reprezentativ pentru arta românească din Transilvania mijlocului secolului al XX-lea. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 2 februarie 2022, ora 13, și va beneficia de prezența și analiza criticului de artă profesor universitar dr. Petru Bejan, de la Facultatea de Filosofie din Iași. Prezența la vernisaj se face cu respectarea condițiilor impuse de starea pandemică: verificarea temperaturii la intrarea în instituție, purtarea măștii și păstrarea distanțării fizice. Născut în anul 1907, într-o localitate rurală din Județul Sălaj, Petre Abrudan va trăi până în anul 1979 și își va împărți viața între Cluj, Baia-Mare și Oradea, orașe în care a desfășurat o bogată activitate artistică și s-a implicat activ în organizarea vieții culturale și a educației plastice. Pictorul Petre Abrudan și-a însușit studiile academice în cadrul Școlii de Arte Frumoase de la Cluj, între anii 1926 și 1930, unde a beneficiat de profesionalismul și mai apoi de colegialitatea artiștilor plastici Catul Bogdan (1897-1978), Aurel Ciupe (1900-1988) și Anastase Demian (1899-1977). Încă din perioada studenției se implică în educația artistică din Baia Mare, unde se va stabili în perioada 1933-1947, pentru ca în perioada 1947-1959 să se mute la Oradea. Atât la Baia Mare cât și la Oradea, pictorul Petre Abrudan a avut o bogată activitate, participând intens la evenimentele expoziționale ale artiștilor locali. Destul de repede, a confirmat ca fiind unul dintre cei mai importanți pictori din Transilvania perioadei sale, lucrări ale sale făcând parte de-a lungul timpului din ansambluri expoziționale organizate de statul român și itinerate în diverse centre ale lumii. În anul 1959, Petre Abrudan a fost numit conferențiar la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, unde va profesa până în 1974. Aici, la catedra pictură, a îndrumat inclusiv doi artiști plastici suceveni, care se vor afirma mai apoi în viața culturală de la est de Carpați: Liviu Suhar și Mircea Hrișcă. Stins din viață la data de 18 mai 1979, la Cluj-Napoca, profesorul Petre Abrudan rămâne în memoria culturală românească ca „un viguros peisagist, autor de naturi statice de o maximă vitalitate cromatică” (Negoiță LĂPTOIU). „Revenind la aspectele care pot azi să fie privite și reevaluate în receptarea prezentă a operei lui Abrudan, putem remarca evoluția rapidă, în prima fază a operei sale, pe coordonatele modernității, apoi încadrarea ritmică prin opere iconice, în linia stilistic-ideologică a unor declinări ale realismului socialist, apoi o orientare spre stilul propriu, distilat, rezultatul unui amestec al etapelor de creație parcurse.” (Cosmin NĂSUI)
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Expoziția de pictură „Petre Abrudan. Valori și repere în arta românească”, la Muzeul de Istorie Suceava
Expoziția de pictură „Petre Abrudan. Valori și repere în arta românească”, la Muzeul de Istorie Suceava
ian. 28, 2022
Articolul anterior82 de elevi și angajați din învățământ, confirmați cu Covid. Două clase cu activitatea suspendată
Articolul următorAUDIO – Ionuţ Moşteanu rămâne antrenorul echipei de fotbal Foresta Suceava