Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, a şaptea favorită, cu 5-7, 6-3, 6-3, luni, la Melbourne, în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului. Cîrstea (31 ani, 38 WTA), care şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa de la Melbourne, reuşită în 2017, s-a înclinat la capătul unui meci de mare luptă, după două ore şi 28 de minute, în faţa unei adversare care nu pierduse niciun set în turneu. A fost un duel al nervilor, cu lovituri rapide şi puternice, în care schimburile lungi au destul rare şi în care cei 11 ani diferenţă nu s-au simţit. Cîrstea a început în forţă, a condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2, dar a fost egalată, 4-4, iar la 5-4 pentru Swiatek a fost nevoită să salveze o minge de set. Românca a egalat, 5-5, apoi a reuşit un nou break şi a luat primul set cu un ghem la zero (7-5). Swiatek (20 ani, 9 WTA) a început mai bine actul secund şi a condus cu 2-0, Cîrstea a egalat, 2-2, dar poloneza s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-3. În decisiv, la 2-1 în favoarea sa, Cîrstea a ratat patru mingi de break, iar apoi şi-a pierdut serviciul. Românca a reuşit rebreak (3-3), dar apoi nu a mai luat decât două puncte până la final, cedând setul cu 3-6. Swiatek a făcut mai multe puncte cu primul serviciu (76%-58%), Sorana cu al doilea (44%-25%), poloneza având un procentaj mai bun la mingile de break fructificate (43%-33%). Swiatek a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 29-27, dar şi mai multe erori neforţate, 36-33. Sorana Cîrstea s-a ales cu un cec de 328.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA. Tot luni, Simona Halep a fost învinsă în trei seturi de franţuzoaica Alize Cornet, cu 6-4, 3-6, 6-4. La junioare, românca Anca Alexia Todoni a fost întrecută în turul secund de Ksenia Zaiţeva (Rusia), a treia favorită, cu 7-6 (2), 6-2, după o oră şi 34 de minute.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă la mare luptă de Iga Swiatek, în optimi la Australian Open
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă la mare luptă de Iga Swiatek, în optimi la Australian Open
ian. 24, 2022
Articolul anteriorEvenimente dedicate zilei Unirii Principatelor Române
Articolul următorAproape 400.000 de teste rapide antigen noninvazive COVID vor fi distribuite în unitățile de învățământ preuniversitar sucevene