Poeți contemporani cu Eminescu: „Talent a avut, poet era”: Dimitrie Petrino

Dimitrie Petrino a fost și una dintre cele mai controversate și conflictuale personalități din perioada aflării lui Mihai Eminescu la Iași (al cărui rival a fost). Dan Mănucă îi face o prezentare pe cât de succintă pe atât de grăitoare în Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900: „Pătimaș, orgolios, deosebit de susceptibil, s-a arătat foarte schimbător în relațiile sale: membru al Societății pentru cultura și literatura română în Bucovina, a repudiat-o apoi cu vehemență; partizan al principiilor junimiste, le-a combătut ulterior violent; admirator al lui V. Alecsandri, l-a atacat pe urmă în versuri suburbane; prieten cu I. Negruzzi, l-a provocat mai târziu la duel”. Și Eugen Lungu, în antologia Poeți de pe vremea lui Eminescu, amintește de destinul zigzagat al poetului născut la Rujnița, Soroca (în 1838 sau 1836), descendent din vița Hurmuzaki: „Apreciat de Maiorescu, susținut de Alecsandri, promovat de Kogălniceanu, reeditat postum de G. Sion, dar și de marele N. Iorga, acest poet de prin părțile Cernăuțiului, împins de o demonică aplecare a caracterului său, pare că a făcut totul pentru a se «descalifica» în ochii celor care și-au oferit ajutorul și susținerea. Apărut în plină epocă romantică la noi, Petrino e un romantizant nu numai prin scrieri, ci și prin linia destinului său, al cărei zigzag e tras în mare parte nu de circumstanțe, ci de mâna lui nervoasă și adeseori nesigură pentru viitor și perspective. Astfel, partea cea mai captivantă a operei sale pare a fi însăși viața sa, personajul central al căreia e compilat parcă după palpitante rețete hugoliene”. Scurta viață a lui Dimitrie Petrino(moare în 1878, bolnav de ftizie) a fost, într-adevăr, plină de momente tensionate și de sinuozități: a călătorit mult în  Italia și Germania, tocându-și averea la chefuri și curse de cai; s-a căsătorit împotriva voinței familiei cu Victoria Buchental, care moare prematur; s-a stabilit apoi la Iași (1875), începând colaborarea cu Junimea și „Convorbiri literare”; a fost numit de Titu Maiorescu director la Biblioteca Centrală din Iași, în locul lui Eminescu, făcut între timp revizor școlar; l-a deferit pe Eminescu tribunalului pentru o învinuire falsă cum că acesta și-ar fi însușit o parte din cărțile și din mobilierul bibliotecii (poetului i s-a făcut dreptate, cărțile găsindu-se în alte rafturi); fără a avea pregătirea necesară, l-a suplinit pe A. Vizanti la Catedra de limbă și literatură română a Universității din Iași; cu toate că a fost protejat și promovat de Vasile Alecsandri, l-a atacat ulterior etc., etc. La moartea sa însă, „era deplâns și absolvit de culpe” (Eugen Lungu) chiar de cei pe care i-a vexat fără urmă de regret în timpul vieții. Într-o scrisoare din 2 mai 1878, adresată lui Iacob Negruzzi, Vasile Alecsandri îi deplângea sfârșitul prematur: „Moartea lui bietul Petrino – într-un spital! – m-au surprins și întristat foarte mult. El avea un caracter nenorocit, în adevăr, dar nu lipsea de talent și sunt încredințat că talentul său s-ar fi dezvoltat păn la o culme destul de înaltă, dacă împrejurările vieții sale ar fi fost mai blânde. Dispărerea lui din pleiada junilor literatori lasă o lacună destul de simțitoare”. Mihai Eminescu, la rândul său, îi aprecia meritele de poet în necrologul publicat în „Timpul” din 4 mai 1878:„Precum merg lucrurile la noi, unde orice talent, fie poetic, fie artistic în genere, e atras în vârtejul jucăriilor politice, tot astfel s-a întâmplat că și Petrino a fost ademenit prin făgăduințe, târât în vârtejul vieții politice și tot prin instigațiile coteriei politice care îl captivase, a fost împins la publicarea mai multor lucruri ce erau mai prejos de demnitatea unui adevărat talent. În această vreme a publicat două poeme, din care una: La gura sobei e bună, cealaltă,Legenda Nurului, e slabă. Cea din urmă poezie a sa a fost publicată în România Liberă și cuprinde o persiflare a unei poezii a lui Vasile Alecsandri, încât se vede că înrâurirea noilor săi amici îl dusese din rău în mai rău. Dar, în sfârșit, de mortuisnilnisi bene. Talent a avut, poet era! Cât despre celelalte calități ale caracterului, nu a inteligenței, ele astăzi nu mai sunt. E bine chiar că de la cei mai mulți oameni cari se deosibesc întrucâtva de turma cea mare și neagră, de turma celor răi și mărginiți totodată, nu rămân în urmă decât faptele inteligenței”. Dimitrie Petrino a publicat în timpul vieții culegerile de versuri Flori de mormânt (1867) și Lumine și umbre (1870), precum și trei poeme mai ample:Raul (1875), La gura sobei (1876) și Legenda Nurului (1877). Aproape toate poeziile sale sunt „tânguiri” (Eugen Lungu) lirice pe tema pierderii iubitei (moarta soției i-a influențat scrierile). El reprezintă, după Dan Mănucă, „o iubire spiritualizată prin durere și suferință, ale cărei domenii încep dincolo de rațional”, iar versurile sale „reușesc să închege locurile comune ale liricii vremii într-un tot armonios, exprimat într-o limbă curată și limpede și susținut de o prozodie variată”. Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”     VISUL POETULUI   Noaptea era lină, cerul plin de stele, Lumea dormita, Și surâsu-i pașnic peste floricele Luna revărsa. Dintre crengi tufoase voci de armonie Zefirul ușor Făcea să răsune, și în agonie Suspina de-amor. Iar în fundul nopții cu înduioșare Echo repeta Șoaptele nocturne ce în depărtare Când și când vibra.   Era primăvara, timp de veselie, Florile când cresc, Când de inimi inimi pentru veșnicie Dulce se lipesc; Când fecioara dalbă din stele-și ghicește Viitorul ei, Când poetul tânăr prin aer plutește Pe aripi d-idei, Când răsună doina dintr-o vale verde, Și mândrul păstor Dragostea-i prin fluier sorților o-ncrede, Ce prin lume zbor. Căci atunci e vremea cerul de vorbește Prin stele și flori Cu acel ce-n suflet de amor simțește Tainice fiori.   UMBREI MULT IUBITEI MELE SOȚII   De-ar putea a mele lacrimi să pătrundă-n veșnicie, Flori de-amor și de credință, pentru tine să devie, Imortele de mormânt, Ele te-ar trezi din somnul care genele-ți închide, Veșnicia ar preface-o, calea vieții ți-ar deschide, Să-mi fii iar soare sfânt!   Lor putere numai încă de le-ar da Dumnezeu sfântul,…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments