O persoană a decedat, iar o alta a ajuns la spital după un accident rutier produs, astăzi, pe raza localităţii Valea Putnei, a anunţat ISU Suceava, care a precizat că accidentul s-a produs în urma coliziunii unui microbuz cu un autotren. La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Cîmpulung Moldovenesc cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, în sprijinul cărora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava. Salvatorii au găsit două victime neîncarcerate, dintre care una în stare de inconştienţă. Victimei în stare de inconştienţă, o femeie, i s-au aplicat manevrele de resuscitare la care nu a răspuns şi a fost declarat decesul. Cea de a doua victimă a primit ajutor medical la faţa locului şi a fost preluată, ulterior, de echipajul SAJ pentru a fi transportată la spital.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorColegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani devine „Școala de programare”
Articolul următorPatru persoane cu cagule au intrat noaptea trecută în Spitalul Municipal de Urgență Pașcani