full screen background image

Tarifele plătite de însoțitorii copiilor mai mari de 3 ani internați în Spitalul Județean Suceava se vor reduce

Vicepreședinte Consiliului Judeţean Suceava, Niculai Barbă, a anunţat că tarifele plătite de însoțitorii copiilor mai mari de 3 ani internați în Spitalul Județean Suceava se vor reduce considerabil. Astfel, tariful de servicii hoteliere pentru persoana care însoțește copilul cu vârsta mai mare de 3 ani, care este suportat de însoțitor se reduce. Reducerea considerabilă este posibilă ca urmare a modificării legislației. Tariful se reduce până la sub 50 la sută şi va fi calculat în funcție de secția în care este internat copilul. Formula de calcul se face în funcție de alocația de hrană specifică fiecarei secții în care este internat copilul și nu va depăși dublul acestei sume. „Prin urmare, mă aștept ca tarifele propuse să fie între 26 și 33 de lei/zi. Față de nivelul actual, reducerea este considerabilă. Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava poate urma procedura de reducere a tarifelor după ce modificarea legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial.”, a precizat Barbă.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments