140 de ani de la nașterea compozitorului George Enescu sunt marcați de Fundația Pro Patrimonio, printr-un nou proiect cultural. „Concerte pe Siret” se desfășoară în perioada 18- 21 august, pe cincizeci de kilometri, la Casa George Enescu din Mihăileni, Conacul Miclescu din Călinești și Conacul Moruzzi de la Vârfu Câmpului. Evenimentul continuă un proiect mai amplu, demarat în urmă cu 7 ani atunci când Fundațiile Pro Patrimonio și Remember Enescu au decis salvarea și restaurarea Casei Enescu de la Mihăileni, la inițiativa pianistei Raluca Știrbăț, președinta Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, și cu expertiza arhitectului Serban Sturdza. Concertele vor fi susținute de pianista Raluca Știrbăț, precum și de invitați din Austria, Italia și România. Un concert special va fi susținut de tineri soliști, elevi ai colegiilor și universităților de muzică din Iași, Timișoara, București și Helsinki. De anul trecut aici se derulează și programul „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” , care include ateliere de Educaţie pentru Patrimoniu pentru copiii din comunitate. Evenimentele își propun să integreze Casa Enescu din Mihăileni în circuitul cultural și educațional zonal și național, și să revitalizeze această regiune.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
TAGaudio
Articolul anteriorSpectacol de teatru: „Generații – Moștenirea Tăcută”, despre impactul experiențelor familiei asupra propriei noastre vieți. Premieră în Iași
Articolul următorGuvernul va aproba contractul de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi