Prezent la vernisajul „Traian Postolache – secțiuni transversale”, la Galeria de Artă rădăuțeană, primarul Bogdan Loghin a anunțat că a inițiat un proiect de hotărâre prin care Galeria de Artă să poarte numele artistului Traian Postolache. Expoziția a fost sponsorizată de ATLANTIS GOLD. În același context, Loghin a mai precizat că dorește să organizeze la Rădăuți, o tabără de pictură anuală, internațională, distinsă cu trofeul „Traian Postolache – pensonul de aur”. POSTOLACHE, TRAIAN (7.IX.1953, Rădăuți – 7.VII.2016, Rădăuți) – pictor. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici (din 1990). Părinții: Ion și Zinaida. Studii: Liceul Teoretic Nr.2 din Rădăuți (1972); Facultatea de Arte Plastice, Iași (1979), cu profesorul Ion Neagoe. Designer industrial (1979-1990); bibliotecar (fondator al Secției de Artă, 1990), Biblioteca municipală Rădăuți; muzeograf (1995-1999) și director (1999-2008), la Muzeul de Etnografie „Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți; ( înfiinţează, cu sprijinul autorităţilor locale, Galeriile de Artă din Rădăuţi). Editorialist la ziarul 7 zile bucovinene; semnează cronici de artă în presă. Participă la expoziții anuale ale Cenaclului U.A.P. Suceava (1978, 1981-1988, 1990), expoziții de grup, în țară și peste hotare: Cernăuți (1984), Tokio (1990), Chicago, Washington (1998, 1999). Expoziții personale la Rădăuți (1985, 1991, 1995, 2000, 2001), București (1988, 1981, 1983, 1987, 1990), Suceava (1998, 2005, 2009). Lucrările de pictură și grafică sunt împărţite de autor în cicluri: Anii de ucenicie, Ciclul biblic, Morminte regale, Secţiuni transversale, Jurnal alchimic, Zid, Arta memoriei, Cartea înţelepciunii regelui Solomon în viziunea pictorului Traian Postolache, Imagini pentru un templu virtual şi un ultim ciclu, aflat în lucru şi prin urmare neterminat la trecerea la cele veşnice a autorului, dedicat soţiei Mariana. Distins cu Premiul Special al Juriului (1992), Premiul III (1994) la Festivalul Național „Voronețiana”. Lucrări în colecții muzeale și particulare. Din 2005 publică ani la rând eseuri în revista ”Studii și Scrieri Tradiționale”- București. Aprecieri critice: „Traian Postolache este un pictor care are forța de a trăi și picta la Rădăuți, în orașul unde s-a născut, departe de tumultul marilor ”metropole ale artei”. Acest fapt vorbește mult despre puterea sa interioară, despre arderile spirituale, despre autenticitatea sa umană, despre incontestabila sa vocație de pictor. În apropierea Voronețului și Arborei, aproape de Marginea olarilor ce perpetuează o tradiție de milenii, Traian Postolache trăiește sentimentul, o spune cu patos grav, că se află ”în centrul lumii”. Așa și este: orice loc unde palpită o conștiință, unde se trăiește și se dezbate problema morală a omului în lume, unde un om se raportează la ”cerul înstelat și la conștiința morală” din el, acolo este centrul universului, acolo trece Axis Mundi.(…) El are știința de a integra indefinita lume de forme disparate în mari compoziții unitare, cu o putere de ordonare pe care numai un spirit limpede, lucid, o poate face. Imaginarul pictorului e bogat, reveria sa poetică iscă forme rare, neașteptate. Detalii minuțios tratate asaltează privirea din toate părțile, și totuși pânzele sale respiră un aer calm, au noblețea reculegerii reflexive. Misterul pânzelor lui Traian Postolache se produce în plină lumină, totul e tratat cu precizie, dar întregul rămâne învăluit în taină, datorită asocierii cu totul neașteptate a imaginilor simbol.” (Marin Gherasim) „Viziunea pictorului Traian Postolache din Rădăuți are măreția și noblețea libertății de a crede în divinitate. Penelul devine o prelungire a mâinii și a ochiului întors spre sine și starea de grație se instalează în tihna atelierului, ca înt-un suflet împăcat cu sine.(…) Litere dintr-un alfabet misterios, pasaje din marile fresce murale, se realcătuiesc spre a sublinia ideea Zidului, a zidirii și a ziditorului.(…) Relația cu dimensiunile morale este inechivocă și face ca arta sa să aibă puncte de incidență cu structurile imaginare ale lui Marin Gherasim, Sorin Dumitrescu sau Horia Bernea.(…) În toate imaginile pictorul reînvie ideea naturii sacre a oamenilor.(…)Incitantă prin soluțiile originale de compoziție, pictorul se dovedește a fi un veritabil arhitect, un ziditor ce va sfârși probabil, manolian, zburând în gol de pe acoperișul propriei sale ctitorii. Cu siguranță, acolo va apărea un izvor cu apă sfințită.” (Valentin Ciucă) „Pictura lui Traian Postolache degajă din ea o viziune cu rădăcini în mit și arborescențe spre transcendent.(…) Este un fel de operă la negru alchimică, ce vorbește de întoarcerea în haos, în care se ascund germenii unei lumi noi.(…) Apare, mai apoi, peste tot, o tendință satvică, ascendentă, marcată prin vârful tumulilor (Morminte Regale), prin omul vertical, prin triunghiul cu sens ascendent, prin lumina care plutește peste arca-chivot. În sfârșit, între pământ și cer, o vastă zonă intermediară, în care oglinzile și visul generează mereu forme noi, din care urcă simbolurile cu metamorfozele lor imprevizibile și transformatoare.(…) Important este să putem separa în noi cerul de pământ, restul vine de la sine.” (Florin Mihăescu) „E limpede pentru mine că lumina stinsă, ca de crepuscul, din pânzele lui Traian Postolache are un mesaj spirtitual care se conformează legilor materiale ale simțurilor. Dubla valoare a luminii stă față în față cu lumea plină de umbre a titanilor și a muritorilor. Lumina care vine de sus și care le vestește muritorilor splendoarea iluminării cerești este altfel decât șuvoiul de lumină care consemnează doar „promisiuni” ale unei „prezențe”. Vocabularul formal al lucrărilor pune în evidență chipuri care trăiesc stări de extaz care se află în deplinătatea viziunii gloriei cerești, cărora li se citește pe chip miracolul luminii spirituale, a iluminării divine. Sensibilitatea pictorului față de lumina lăuntrică este folosită pentru a vitaliza și pentru a anima. De la “luminozitatea blândă” până la „lumina strălucitoare” de pe chipul Marianei, artistul nu înfățișează doar funcția strict reprezentativă a luminii, ci sugerează însuflețirea cu lumina care dezvăluie, însuflețire spirituală a celui care se luminează dinlăuntrul figurii cu o strălucire misterioasă, marcată de tristețe sau de bucurie, de interes și de plăcere. Mânuirea personală a luminii și a umbrei îi dă prilej pictorului să facă un bun exercițiu de virtuozitate în colorarea cu griuri calde și reci, luminoase și mai întunecate, care dezvăluie lumina stranie a experienței tragice a întregii omeniri.” (Oliv Mircea)
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Galeria de Artă Rădăuţi va purta numele artistului Traian Postolache
Articolul anterior„Picnic în Poiana Zimbrilor” în Parcul Natural Vânători Neamț
Articolul următorVIDEO | Cel mai greu moment din expediția primei femei din R. Moldova care a urcat pe Everest
