full screen background image

Pianista Raluca Știrbăț, live la Viva Flash

În perioada 18 – 21 august 2021, Fundația Pro Patrimonio organizează prima ediție a evenimentului „Concerte pe Siret”, care se va desfășura în zona de nord a râului Siret, judeţul Botoşani. Anul acesta concertele vor avea loc la Casa George Enescu din Mihăileni, Conacul Miclescu din Călinești și Conacul Moruzi de la Vârfu Câmpului.

În cele patru zile de desfășurare, proiectul propune o ofertă culturală variată: film documentar, librărie, lansare de CD și concerte care marchează 140 de ani de la nașterea compozitorului.

Concertele vor fi susținute de pianista Raluca Știrbăț, președinta Societății Internaționale „George Enescu” din Vienainițiatoarea și susținătoarea proiectuluide salvare a casei lui George Enescu din Mihăileni, violoncelistul Rudolf Leopold (Austria), soprana Simina Ivan (Austria, România), Cvartetul OUTIS, duo-ul violonistic Les Violons d´Ingres (Italia), Smaranda Iftime (violoncel) și Fanfara Shukar (România). Un concert special va fi susținut de tineri soliști, elevi ai colegiilor și universităților de muzică din Iași, Timișoara, București și Helsinki. În cadrul proiectului va avea loc proiecția filmului documentar „Renașterea Casei Enescu de la Mihăileni”, realizat de regizorul Francisc Mraz.

Concertele sunt dedicate memoriei lui George Enescu, de la a cărui naștere se împlinesc 140 de ani și își propun să integreze Casa Enescu din Mihăileni în circuitul cultural și educațional zonal și național.În cadrul concertului cameral din 19 august de la Casa Enescu va avea loc și lansarea albumului discografic George Enescu – Integrala creației pentru violoncel și pian, apărut chiar zilele acestea la casa de discuri vieneză Paladino music, avându-i ca protagoniști pe Rudolf Leopold și Raluca Știrbăț.

Pianista Raluca Știrbăț a fost live, în legătură telefonică la Viva Flash și a povestit despre albumul discografic ce va fi lansat, dar și despre concertele pe care le va susține. Ascultă întreaga discuție mai jos:

comments

comments