full screen background image

Spitalul Clinic de Recuperare Iași a fost admis la finanțare cu proiectul „Recuperare Eficientă a Pacientului Covid-19-REPCOV”

Spitalul Clinic de Recuperare Iași a fost admis la finanțare cu proiectul „Recuperare Eficientă a Pacientului Covid-19-REPCOV” în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19. Valoarea totală a proiectului este de 21.007.510,42 lei (circa 4,27 milioane de euro), fonduri din care Spitalul Clinic de Recuperare Iași va achiziționa echipamente de protecție, materiale sanitare, medicamente, precum și următoarele echipamente și dispozitive medicale: aparate de ventilație, monitoare medicale, injectomate, paturi ATI, infuziomate și echipamente de dezinfecție și sterilizare a aerului. „Sistemul medical ieșean se află pe drumul cel mai bun. Prin admiterea Spitalului Clinic de Recuperare Iași la finanțare nerambursabilă și cu acest nou proiect, calitatea actului medical se va îmbunătăți și mai mult. Satisfacția mea este dublă: fiindcă ne vom putea apăra mai bine în fața acestei pandemii care ne produce atâta îngrijorare, dar și pentru că Iașul atrage în continuare importante fonduri europene. Îi asigur pe ieșeni că aceasta este doar una dintre investițiile cu fonduri europene, dar și locale de care va beneficia sistemul medical ieșean în viitorul foarte apropiat”, a declarat primarul muicipiului Iași, Mihai Chirica. Unitatea medicală din Iași beneficiază în prezent și de un proiect câștigat de Primăria Municipiului Iași, „Eficientizarea Energetică Spital Clinic de Recuperare Iași”.  Totodată, va implementa proiectul „ROBOMOVW-ROBOts dedicated to neuroMOtric Valuable Efficiency”. Acesta implică înființarea unui centru de robotică și neuroreabilitare în cadrul unității medicale. Asociați în cadrul proiectului sunt Municipiul Iași și IMSP Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Sursa foto: digi24.ro
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments