Primăria municipiului Rădăuţi va efectua, vineri, 23 iulie, între orele 18.00-21.00 și sâmbătă, 24 iulie, între orele 05.00-08.00, activităţi de aviotratament pentru combaterea ţânţarilor și a muștelor, în zonele cu aglomeraţie locativă mai mare și pe zonele cu mulţi arbori din zona centrală (aproximativ 300 ha). Se va utiliza, că substanţa insecticidă, Aqua K-Othrine EC 250, iar ca solvent, apă. Substanţele din gama K-Othrine (Aqua K-othrine) combat toate insectele dăunătoare și generatoare de disconfort din igiena publică (ţânţari, muște, molii, viespi) din zona urbană (parcuri, cartiere de locuinţe, artere de circulaţie, zone de agrement). Insecticidul acţionează prin contact și ingestie, asigurând un efect de șoc și o activitate bioacidă de 24 ore 10 aer și până la 60 de zile pe suport. Deși substanţa dispersată nu prezintă pericol pentru sănătate, se recomandă a se evita dcontactul cu pielea, cu ochii sau ingestia, şi, pe cât posibil, deplasrea în aceste zone, în intervalele orare menţionate. Dezinsecţia va fi efectuată cu un elicopter specializat (Robinson R44), dotat cu instalaţie de dispersie, care aparţine SC ” FLY COMP ANY” SRL Oradea.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Activităţi de aviotratament pentru combaterea insectelor la Rădăuţi, vineri şi sâmbătă
Activităţi de aviotratament pentru combaterea insectelor la Rădăuţi, vineri şi sâmbătă
iul. 22, 2021
Articolul anteriorVIDEO | Ministrul Mediului: „Am devenit o piaţă-ţintă, unde se aduc maşinile vechi”
Articolul următorCoronavirus în România: 78 de cazuri noi de COVID-19