full screen background image

Dializa hepatică a fost reluată la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași cu un caz impresionant

Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”din Iași  poate face din nou ședințe de dializă hepatică, după o perioadă de peste doi ani în care procedura a fost sistată din motive birocratice.  Din luna martie a acestui an, unitatea medicală se regăsește pe lista unităților în care este derulat Programul Național de Terapie Intensivă a Insuficienței Hepatice. Reluarea dializei hepatice a fost făcută recent prin tratarea unui caz concret. Un bărbat în vârstă de 46 de ani a ajuns la Spitalul din Siret pe 5 iulie cu o stare generală alterată și cu icter. Prima suspiciune a medicilor a fost leptospiroza (o boală infecţioasă acută cauzată de contactul omului cu dejecţiile şobolanilor şi şoarecilor sau de contactul direct cu animalele purtătoare), fiind transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Ulterior, pentru că și funcția rinichilor era degradată, a fost transferat a doua zi la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, direct în Anestezie și Terapie Intensivă. Cazul bărbatului este unul impresionant, acesta are grijă singur de cei doi copii după ce soția sa a plecat la muncă în străinătate. „Avea insuficiență hepatică severă acută și nu se cunoștea anterior cu alte afecțiuni cronice, astfel că a fost considerată salvatoare efectuarea dializei hepatice. Au fost făcute două ședințe care au dus la ameliorarea stării generale a pacientului. În prezent el poate respira singur, este conștient, dar cu o stare generală critică, fiind în continuare urmărit în ATI”, a explicat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al unității medicale. La Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași  se făceau astfel de proceduri încă din anul 2010, când unitatea medicală a fost inclus în Programul Național de Terapie Intensivă a Insuficienței Hepatice, fiind realizate aproximativ 36 de dialize hepatice care au făcut diferența între viață și moarte. Procedura nu a mai putut fi efectuată însă de la începutul anului 2019. Atunci, aceasta nu a mai fost decontată de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate din cauza faptului că spitalul folosea un aparat care nu era inclus pe lista materialelor prevăzute de normele în vigoare. Sursa foto: sites.google.com
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments