full screen background image

Se toarnă asfalt pe drumul județean Coțușca – Ghireni

Conducerea Consiliului Județean Botoșani monitorizează permanent lucrările de modernizare a drumurilor. Președintele Doina Federovici și Cătălin Gheorghian, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, au vizitat Drumul Județean 293 Coțușca – Ghireni care are o lungime de 6 kilometri și jumătate. Până acum s-a turnat integral primul strat de asfalt, lucrările fiind în grafic. Acest drum este foarte important pentru dezvoltarea zonei, pentru că va face legătura între 2 axe rutiere importante ale județului – DN 24C care este paralelă cu frontiera României și DJ 282, Drumul Vămii, ce urmează să fie modernizat în cadrul unui proiect finanțat prin fonduri europene. Modernizarea drumului Coțușca – Ghireni presupune lucrări la structura căii de rulare, care a fost lărgită, precum și turnarea a 3 straturi de asfalt. De asemenea, se vor reface șanțurile, rigolele și drenurile. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 18 milioane lei, fiind finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments