Liderii Uniunii Europene au semnat luni Regulamentul care introduce certificatul digital al UE privind COVID, marcând astfel oficial încheierea uneia dintre cele mai rapide proceduri de adoptare, de doar 62 de zile. Președintele Parlamentului European, David Sassoli, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și prim-ministrul António Costa, reprezentantul Președinției portugheze a Consiliului UE, au semnat înțelegerea la care au ajuns în privința certificatului de călătorie, care va intra oficial în vigoare la 1 iulie. Statele membre UE pot însă emite de pe acum certificatele, Comisia Europeană încuranjându-le chiar să înceapă să le folosească. Potrivit unei informații transmise luni de Comisie, 13 state membre au început deja să emită certificate digitale ale UE privind COVID. Scopul certificatului digital al UE privind COVID este să faciliteze libera circulație în condiții de siguranță în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19. Toți cetățenii europeni au dreptul la liberă circulație și fără a deține certificatul UE, însă acesta va facilita călătoriile, permițându-le deținătorilor săi să fie exceptați de la restricții precum carantina, transmite Comisia Europeană. Certificatul digital al UE privind COVID va fi accesibil tuturor și: va acoperi vaccinarea, testarea și vindecarea de COVID-19; va fi gratuit și disponibil în toate limbile UE; va fi disponibil în format digital și pe suport de hârtie; va fi securizat și va include un cod QR semnat digital. Statele membre trebuie să se abțină de la impunerea unor restricții de călătorie suplimentare deținătorilor unui certificat digital al UE privind COVID, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru protejarea sănătății publice, mai precizează Comisia Europeană. În plus, Comisia s-a angajat să mobilizeze 100 de milioane EUR în cadrul Instrumentului de sprijin de urgență pentru a sprijini statele membre în furnizarea de teste accesibile. Regulamentul se va aplica timp de 12 luni, de la 1 iulie 2021. Context La 1 iunie, a fost lansat portalul UE, care reprezintă pilonul tehnic al sistemelor. Portalul permite verificarea elementelor de securitate conținute de codurile QR. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, dar pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, acesta prevede o perioadă de introducere treptată de șase săptămâni pentru eliberarea certificatelor.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Certificatul de călătorie a primit ultima aprobare prin semnarea Regulamentului de către liderii UE
Certificatul de călătorie a primit ultima aprobare prin semnarea Regulamentului de către liderii UE
iun. 14, 2021
Articolul anteriorMembrii Casei de Poezie „Light of ink” au primit majoritatea premiilor la Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”
Articolul următorJandarmii au aplicat amenzi în valoare de 19.000 de lei