VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Amenzi de peste 500.000 de lei pentru nerespectarea mediului

În primele trei luni ale acestui an, Garda de Mediu Botoșani a aplicat amenzi în valoare de peste 500.000 de lei.

Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 52 inspecţii, 2 în urma autosesizării, 26 în urma sesizărilor,  4 controale dispuse de Comisariatul General și 11 controlale în care s-a verificat respectarea măsurilor din actele de reglementare,

Pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale, din care: 9 avertismente și 13 amenzi contravenționale, în valoare totală de 510.000 lei .

18 amenzi au fost deja achitate, alte 5 sunt în termen. 

Nu a fost aplicată nici o sancțiune complementară de suspendare a activității, confiscare bunuri, desființări lucrări, închidere activitate.

Comisarii au înaintat către autoritatea care a emis autorizațiile de mediu 3 propuneri de notificare în vederea suspendării actelor de reglementare, iar către organele penale a fost înaintată o plângere pentru săvârșirea faptelor prevăzute de OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

În perioada ianuarie – martie 2025 nu au fost înregistrate incidente sau accidente de mediu.

Distribuie

Din aceeși categorie

Abonații Nova Apaserv vor păti integral pierderile de apă de la scara blocului

Recomandările DSP pe timp de caniculă

Peste un kilometru de plase ilegale scoase de polițiștii de frontieră de pe râul Prut

Lansare proiect „INFOCONECT-pachet de activități pentru persoane fără/cu nivel scăzut de calificare”

Știri sugerate