full screen background image

Peste 40% dintre companiile din România se aşteaptă ca facilităţile fiscale acordate în pandemie să determine inspecţii fiscale noi

Peste 40% dintre companiile din România se aşteaptă ca facilităţile fiscale acordate de stat în timpul crizei sanitare să determine inspecţii fiscale noi, în contextul în care două treimi dintre respondenţi (66%) au beneficiat de astfel de facilităţi, potrivit unui sondaj realizat de PwC la nivelul Europei Centrale şi de Est (ECE), care arată că anul trecut, pe fondul restricţiilor impuse de starea de urgenţă, au existat mai puţine inspecţii fiscale decât într-un an obişnuit. „Peste 40% dintre companiile din România se aşteaptă ca amânările/scutirile la obligaţiile fiscale, ajutorul pentru şomaj tehnic sau subvenţiile acordate de stat în timpul crizei sanitare să determine inspecţii fiscale noi, în contextul în care două treimi dintre respondenţi (66%) au beneficiat de astfel de facilităţi”, potrivit unui sondaj realizat de PwC la nivelul Europei Centrale şi de Est (ECE). Comparativ, la nivelul ECE, 36% dintre companii au apelat la măsuri de sprijin din partea guvernelor şi, ca urmare, doar 14% consideră că vor fi inspecţii fiscale în acest domeniu. ”Anul trecut, pe fondul restricţiilor impuse de starea de urgenţă, am asistat la mai puţine inspecţii fiscale decât într-un an obişnuit. Pe măsură ce economia s-a redeschis, controalele s-au intensificat şi contribuabilii se aşteaptă ca una dintre principalele teme de verificare să îl reprezinte modul în care au pus în aplicare facilităţile fiscale acordate pentru limitarea efectelor crizei sanitare”, a declarat Daniel Anghel, Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România. În anul 2020, autorităţile fiscale române au efectuat mai puţine inspecţii fiscale în rândul companiilor, decât în anii anteriori, doar 2% dintre respondenţi menţionând că au fost ţinta unor inspecţii fiscale, sub media din Europa Centrală şi de Est (ECE) de 9%. Conform respondenţilor, cele mai multe inspecţii fiscale efectuate în România au avut loc, în anul 2016, când 20% dintre respondenţi au fost vizaţi de verificări. ”Sondajul arată că în majoritatea statelor din regiune, zonele de interes ale inspectorilor fiscali sunt aceleaşi, respectiv aspectele ce privesc impozitul pe profit. În schimb, observăm o diferenţă destul de mare în ceea ce priveşte durata inspecţiilor şi sumele impuse. Astfel, atât în România, cât şi în celelalte state din Europa Centrală şi de Est, controalele fiscale au avut în vedere în special tranzacţiile intragrup. Topul este completat de deductibilitatea serviciilor şi ajustări ale preţurilor de transfer”, a afirmat Dan Dascălu, partener şi liderul practicii de litigii, D&B David şi Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România. Doar 19% din companiile din România au arătat că activitatea lor nu a fost afectată în niciun fel din cauza inspecţiilor fiscale, faţă de media regională de 41%. Dintre cei care au resimţit un impact al inspecţiei fiscale în activitate, 44% au menţionat volumul mare de informaţii solicitate, iar 28% inspecţia fiscală în sine. Lipsa unui tratament fiscal uniform în privinţa unor tranzacţii similare este principala nemulţumire privind activitatea autorităţilor fiscale, menţionată de companiile din România (15%), urmată de volumul mare de documente solicitate (13%) şi durata prelungită a inspecţiilor fiscale (13%). La nivel regional, topul este format din volumul mare de documente, lipsa unui tratament fiscal uniform în privinţa unor tranzacţii similare şi durata prelungită a inspecţiilor fiscale. În România cele mai multe inspecţii se întind pe o perioadă 6 luni – 1 an (menţionată de 27% dintre respondenţi), în timp ce la nivelul ţărilor din Europa Centrală şi de Est cele mai multe controale se desfăşoară într-un interval de 1-3 luni (30%). Printre dificultăţile întâmpinate de contribuabilii români şi care prelungesc nejustificat durata inspecţiilor se numără lipsa timpului acordat pentru aducerea documentelor justificative de la arhiva externă, lipsa capacităţii decizionale a inspectorilor şi necesitatea confirmării deciziilor luate. În ceea ce priveşte sumele stabilite suplimentar, în România, în cele mai multe cazuri (22%) acestea s-au situat între 1 şi 5 milioane euro, în timp ce la nivelul ECE cele mai multe sume au fost de până în 50.000 euro (31%). La nivelul statelor din centrul şi estul Europei, doar 7% dintre respondenţi au avut stabilite în plus sume între 1 şi 5 milioane euro, iar pentru 28% nu au fost stabilite sume suplimentare. Întrebaţi despre atitudinea autorităţilor fiscale în timpul inspecţiilor fiscale în pandemie, atât în România (63%), cât şi la nivelul ECE (65%), majoritatea respondenţilor au descris-o ca fiind neutră. Contribuabilii care s-au lovit de o atitudine rigidă a inspectorilor, 12% în cazul României şi 14% în cazul ECE, au enumerat situaţii în care inspectorii au refuzat întâlniri video, au solicitat semnarea a peste 250 de pagini ale unui proces verbal din anexe sau au dat dovadă de lipsă de înţelegere faţă de contribuabili. Peste două treimi dintre respondenţii din România (67%) au contestat deciziile emise în urma inspecţiilor fiscale şi 42% la nivelul Europei Centrale şi de Est. În timp ce doar 11% dintre contestaţiile din România au fost admise, în regiune media a fost de 44%. Sondajul a fost realizat în perioada ianuarie-martie 2021 în rândul a peste 440 de companii din 17 ţări. Peste 40% dintre respondenţi au o cifră de afaceri de peste 100 de milioane euro şi peste 500 de angajaţi.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments