full screen background image

Expoziție de sculptură la Memorialul Ipotești

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va expune, în perioada 18 mai – 13 iunie 2021, în Sala de expoziții „Horia Bernea”, lucrările artistului Ioan Zobu. Născut pe meleaguri botoșănene, Ioan Zobu este un nume cunoscut amatorilor de artă din Botoșani, și nu numai, de mai mult de patru decenii. Absolvent  al Școlii Populare de Artă, Ioan Zobu a avut numeroase expoziții de grup organizate în Botoșani în perioada 1974-1984, fiind premiat de mai multe ori în cadrul Festivalului Național „Cântarea României”. În 1984, artistul a decis să se retragă din sălile de expoziții, luându-și libertatea de a medita asupra sensului creației sale, departe de orice influență din afară, pentru a-și găsi calea care să răspundă îndemnurilor și trăirilor sale interioare, care să nu semene cu cele urmate de alți artiști ai artei sculpturii. După trei decenii de exil autoimpus, Ioan Zobu a revenit în atenția iubitorilor de frumos cu expoziții personale, atât în Iași, cât și în Botoșani. Meșteșugul sculptării lemnului, ca artă ce necesită multă pasiune și dăruire, pe care și l-a însușit Ioan Zobu, i-a oferit posibilitatea de a transmite trăirile, emoțiile și sentimentele cele mai profunde. De la sobrietate la liniște, de la zbucium la echilibru, toate izvorăsc din sufletul acestui artist sensibil, care devine una cu creația sa. Sala de expoziții „Horia Bernea” va găzdui treizeci de lucrări ale artistului, realizate cu expresivitate și originalitate, unele dintre acestea fiind expuse pentru prima oară. Vernisarea expoziției va avea loc în data de 18 mai 2021, la ora 11.00, fiind prilejuită și de Ziua Internațională a Muzeelor. În deschiderea expoziției, tânărul chitarist Andrei Pițu, premiant al numeroaselor concursuri naționale și internaționale, va susține un minirecital de muzica clasică.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments