Poeți contemporani cu Eminescu: C.A. Rosetti: exerciții de versificare

C.A. Rosetti este unul dintre contemporanii cei mai criticați de Mihai Eminescu în publicistica sa, dar invocat și în poezie. Prin articolele publicate, în special, în „Românul”, „trec ideile epocii și se afirmă curentul de gândire al «roșilor» bizantini pe care, de pe poziții spirituale conservatoare, Eminescu le combate cu regularitate” (Eugen Simion). Gazetarul de la „Timpul” critică aspru liberalismul radical promovat de C.A. Rosetti, imputându-i necunoașterea țării:„Căpetenia partidului liberal, dl C.A. Rosetti, ca Odiseu cel mult meșteșugăreț, rătăcește departe de Itaca cea înconjurată de valuri, de patria sa iubită, multe cetăți de oameni și multe datini deprinde, chibzuind să-și mântuie sufletul și pe tovarăși, cum ar zice bătrânul Homer. Dar toate științele sale sunt zădarnice, căci pe când meșteșugărețul grec din Antichitate lua lumea înainte cu povești, Odiseu cel modern întâlnește în cale-i o lume care-i cunoaște patria sa mai bine decât el însuși”(„Timpul”, 3 martie 1879). Altădată, Eminescu vizeazăcosmopolitismul:„Ne temem în sfârșit ca nația cosmopolită a d-lui C.A. Rosetti să nu biruiască pe adevărata nație românească”; („Timpul”, 29 mai 1879). Nu-i este cruțat nici comportamentul cinic-sfidător la adresa națiunii:„Amintim în treacăt că d. C.A. Rosetti, părintele spiritual al partidului roșu, a fost pururea cunoscut ca om sceptic, om cinic chiar. Rău român și născut din părinți greci, din tinerețea sa încă s-a distins prin purtare cinică, prin disprețul a orice convenție socială sau de tradiție. Necrezând în nimic decât în sine, el s-a unit cu acele principii egoiste cari pun individul și interesele lui deasupra tuturor intereselor generale, naționale sau economice. C-o mână de Erostrat a dat apoi foc tuturor tendințelor de conservare, fie pe terenul instituțiilor moștenite, fie pe acela al bunurilor materiale și intelectuale ale nației. Gașca roșie a prefăcut România în America, a făcut că în țara noastră proprie începem a ne simți străini” („Timpul”, 11 august 1879). Despre C.A. Rosetti scrie Eminescu în Scrisoarea III: „Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască”, pornind de la „o curioasă ieșire din orbite a globilor ocular” (G. Călinescu) care-l caracteriza. Cunoscut mai mult ca jurnalist și om politic decât ca scriitor, C.A. Rosetti a jucat un rol important în Revoluția de la 1848. A fost redactor la „Pruncul român”; în exil (1848-1857), a contribuit la editarea revistelor „România viitoare” și „Republica Română”, iar din 1857, revenit în țară, a editat ziarul „Românul”, tribună unionistă și liberală. În 1866, a propus înființarea Societății literare, devenită ulterior Academia Română. A fost unul dintre conducătorii Partidului Național Liberal, dar în 1884 a intrat în conflict cu Ion Brătianu și a organizat o disidență liberală. „Prozatorul inflamabil, liberalul radical, polemist acerb, imprevizibil” (E. Simion) a scris și versuri, editând volumeleCeasurile de mulțumire (1843) și Scrieri din junețe și esiliu (1885).În Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941), G. Călinescu îl include pe C.A. Rosetti la capitolul Romanticii, dar nu uită să sublinieze că aplecarea acestuia spre poezie a fost ocazională: „Cu greu conștiința publică ar recunoaște un poet în persoana lui C.A. Rosetti, atât de popular ca exponent al pașoptismului absolut. Și totuși, acum câteva decenii, prin manualele școlare se mai întâlnea Cămașa fericitului, cu cadența ei de neuitat: «Ascultă, împărate, cu multa ta răbdare,/ Să-ți dăm o socoteală de greaua-nsărcinare,/ Ce tu ne-ai rânduit./ Am fost trimiși de tine, spre-a boale-ți vindecare/ Să-ți cumpărăm cămașa acelui om oricare/ În lume-i fericit». C.A. Rosetti a fost un liric ocazional absorbit de politică, însă pentru vremea lui de un interes apreciabil”. După ce a tradus poemul lui Byron Manfredși a scris câteva meditații despre moarte, practicând „un lirism grav, un lirism al miturilor fundamentale” (E. Simion), C.A. Rosetti publică mai multe poezii de dragoste (cu caracter de romanță), în tradiția Văcăreștilor și a lui Conachi, în care face „elogiul ibovnicii slăvite, pizmuind tot ceea ce femeia atinge și tot ceea ce privește: de la canarul ce-i ciripește la luna, soarele și stelele pe care Elena – muza lui C.A. Rosetti – le contemplă. Poetul petrarchist a devenit, după prea mare iubire, un zuliar sublim, el vrea absolutul, este gelos pe umbra Laurei sale și pe Zefirul ce-o răcorește. Mod convențional de a sugera o dragoste totală, posesivă, inclementă” (E. Simion). Textele incluse în cele două cărți ale lui C.A. Rosetti dovedesc disponibilitatea autorului pentru orice tip de poezie – de la cea meditativ-elegiacă la ceea ironico-moralizantă. Mai puțin originale ca limbaj și imagistică, versurile sale impresionează mai curând prin „originalitatea sentimentală atât de intensă, încât proza cea mai plată dă un efect liric răsunător” (G. Călinescu). Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – Centrul național de Studii „Mihai Eminescu”     DEDICAȚIUNE LA SECSUL FRUMOS   Să perdă îngerii cerul, să perdă omul raiul Să perdă însuși tatăl pe fiul său iubit; Păstorul cinste, suflet; corona, vieța craiul; Femei! c-o vorbă numai, să perd-ați isbutit!   Să dobândescă tronul gonitul, esilatul, Slăvit și mare nume un mic necunoscut; Virtutea necinstitul și raiul vinovatul, Femei! să dobândească c-un zâmbet ați făcut!   În mâna voastră este a lumii cârmuire! La voi dar plec genunchii, iubirea voastră cer, Căci voi aveți putere, c-o vorbă, c-o clipire, Să m-afundați în iaduri, să mă-nălțați la cer.     DORINȚA   De ce nu sunt dumbrava, ce seara pe răcoare De braț cu un prieten ți-e drag a vizita? De ce nu sunt o roză, de ce nu sunt o floare C-atunci gândesc, o, dragă, că tu nu m-ai uita!   De ce nu sunt zefirul ce sânu-ți răcorește, De ce nu sunt parfumul ce pui pe haina ta! De ce nu sunt eu valsul ce șoapta îți lesnește C-atunci aș crede lesne că tu nu m-ai uita!   De ce nu sunt sticluța cu apă înflorată Ce-n toată dimineața îți spală fața ta, De ce nu sunt oglinda frumoasă ce te-arată, C-atunci aș fi mai sigur că tu nu m-ai uita!   De ce nu sunt eu luxul ce sufletu-ți iubește, De ce nu sunt podoaba ce pui pe fruntea ta! De ce nu sunt eu slava ce inima-ți dorește, C-atunci aș fi prea sigur…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments