Simularea examenului naţional de bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a începe luni cu proba la Limba şi literatura română – proba E.a), care va fi urmată, marţi, de simularea probei obligatorii a profilului – proba E.c). Pe 24 martie va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d), iar pe 25 martie, simularea probei la Limba şi literatura maternă – proba E.b). Simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a va începe pe 29 martie, cu proba la Limba şi literatura română. Pe 30 martie va avea loc simularea la matematică, iar elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine, pe 31 martie, simularea probei la Limba şi literatura maternă. Elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a depăşit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susţine simulări ale examenelor naţionale, cu prezenţă fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. „Având în vedere recentele evoluţii epidemiologice, pentru a asigura pregătirea nediscriminatorie în vederea susţinerii examenelor naţionale, determinante pentru viitorul tinerilor, Ministerul Educaţiei completează Ordinul 3449/2021 privind organizarea simulării evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de bacalaureat, în anul şcolar 2020-2021. Astfel, elevii înmatriculaţi în unităţile de învăţământ din localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a depăşit nivelul de 6/1.000 de locuitori vor putea susţine simulări ale examenelor naţionale, cu prezenţă fizică, după încetarea măsurilor de carantinare, conform unui calendar aprobat de inspectoratele şcolare, dar nu mai târziu de 15 mai 2021. În această situaţie, subiectele vor fi elaborate la nivelul inspectoratelor şcolare”, declara ministrul. Potrivit acestuia, pentru asigurarea protecţiei sanitare, unităţile de învăţământ vor putea decide, în funcţie de infrastructură, ca în zilele în care se organizează simulări ale examenelor naţionale activitatea celorlalte clase să se desfăşoare online, indiferent de scenariul de organizare şi desfăşurare a cursurilor valabil în zilele respective.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Simularea examenului de bacalaureat începe luni cu proba la Limba şi literatura română
Simularea examenului de bacalaureat începe luni cu proba la Limba şi literatura română
mart. 22, 2021
Articolul anteriorCîţu: Avem pregătită o ordonanţă pentru suspendarea activităţii cluburilor care nu respectă regulile sanitare
Articolul următorMinisterul Sănătății vrea să schimbe criteriile pentru carantină