full screen background image

Repartizarea candidaţilor admişi la concursul pentru ocuparea posturilor didactice

definitivare     Candidaţii care au participat în data de 30 iulie la concursul pentru ocuparea posturilor didactice şi au fost admişi vor fi repartizaţi în zilele de 12 şi 14 august.

Prima zi de repartizare a avut loc vineri 9 august, potrivit calendarului concursului de titularizare.

Repartizarea candidaţilor pe posturile pe perioadă nedeterminată are loc la nivelul centrelor de concurs în zilele de 12 august, iar pe 14 august se va desfăşura repartizarea pentru angajare pe perioadă determinată.

Procentul de promovare (note peste 5), înainte de contestaţii, la proba scrisă a concursului din data de 30 iulie este de 79,89%, conform unui centralizator al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Potrivit MEN, au fost evaluate lucrările a 29.509 de candidaţi, dintre aceştia 14.098 (47,78%) obţinând note între 7 şi 10, iar 9.476 (32,11%) note între 5 şi 7, în timp ce 5.935 de participanţi au obţinut note mai mici de 5.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar