Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru ansamblul auto la volanul căruia se afla. În data de 14 martie a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean moldovean, în vârstă de 32 ani, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Germania. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, oamenii legii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că semiremorca figurează ca radiată din circulaţie de către autorităţile din Germania, iar certificatul de înmatriculare prezintă urme de ştersături mecanice şi adăugiri de text la ştampila ITP. De asemenea, polițiștii de frontieră au constatat că asigurarea tip carte verde este falsă. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anterior2.972 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore
Articolul următorTururi ghidate şi lecții de muzeu interactive, prin intermediul aplicațiilor on-line, la Muzeul de Istorie Suceava