Alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță și racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuție a gazelor naturale sunt obiectivele principale ale Delgaz Grid, un rol important în realizarea acestora revenind investițiilor derulate de companie. Astfel, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Suceava a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de aproximativ 1,4 kilometri, principalele lucrări fiind în zona Calea Unirii din mun. Suceava. Totodată, s-au realizat și lucrări de protecție catodică a conductelor din oțel, în localitățile Siminicea, Frasin, Bucșoaia și Fălticeni, în timp ce în mun. Suceava a fost pusă în funcțiune o stație de reglare-măsurare a gazelor naturale. Lucrări importante s-au derulat și pentru extinderea sistemului de distribuție, fiind puși în funcțiune apoximativ 9,8 kilometri de rețele ce deservesc noi consumatori. Investițiile în modernizarea sistemului de distribuție vor continua și îmn acest an, fiind programate înlocuiri ale rețelei de gaz pe o lungime de 5 kilometri, valoarea investițiilor depășind 1,7 milioane de lei. Cele mai importante lucrări prevăzute a fi demarate sunt în zonele b-dul George Enescu și str. Mitropoliei, din mun. Suceava.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Delgaz Grid a investit, în 2020, peste 1,5 milioane de lei pentru modernizarea și extinderea rețelei de distribuție a gazelor din județul Suceava
Delgaz Grid a investit, în 2020, peste 1,5 milioane de lei pentru modernizarea și extinderea rețelei de distribuție a gazelor din județul Suceava
mart. 06, 2021
TAG2020 delgaz distribuţie extinderea gazelor grid învestit judeţul milioane modernizarea pentru peste rețelei
Articolul anterior68 de noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total a ajuns la 21.395
Articolul următorFOTO | Amenințare cu bomba la Hotel Unirea din Iași. Persoanele cazate au fost evacuate