full screen background image

ACP cere stoparea risipei medicamentelor din sistemul de sănătate

Asociația Colegiul Pacienților sesizează necesitatea reglementării procedurii de returnare a medicamentelor rămase nefolosite de către populație, aflate în termen de valabilitate și care nu necesită condiții speciale de păstrare. „Până în acest moment am primit mai multe sesizări de la aparținători sau pacienți care au rămas cu medicamente antineoplazice neutilizate, aflate în termen de valabilitate, medicamente foarte scumpe decontate de CNAS, care nu au putut fi returnate medicilor curanți sau farmaciilor pentru a fi utilizate de către alți pacienți. Un aparținător ne-a solicitat ieri sprijinul pentru returnarea a 3 cutii neutilizate de IBRANCE 125 mg, medicament folosit în tratamentul cancerului mamar, având un cost de peste 11.300 lei/cutie, deoarece i s-a comunicat atât de către medicul curant, cât și de către farmacie că medicamentele rămase se distrug, fiind considerate deșeuri periculoase. Legea farmaciei și normele de aplicare a acesteia nu prevăd preluarea și depozitarea medicamentelor nefolosite de către populație, chiar dacă acestea se află în termen de valabilitate.” spune ACP. Asociația Colegiul Pacienților solicită Ministerului Sănătății, în calitate de autoritate publică centrală în domeniul sănătății, să intervină urgent pentru reglementarea acestor situații, astfel încât „să stopăm risipa de medicamente din sistemul de sănătate, prin folosirea eficientă a resurselor în vederea asigurării accesului tuturor pacienților la tratament.”
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments