full screen background image

Sporul natural negativ a crescut în România

Sporul natural negativ a crescut de aproape trei ori în luna noiembrie 2020 faţă de cel din luna noiembrie 2019, cu un minus de 21.015 persoane, faţă de un minus de 7.374 persoane în luna noiembrie 2019, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), publicat joi. Numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2020 a fost de 34.769 (18.716 bărbaţi şi 16.053 femei), cu 7.278 decese (3.923 bărbaţi şi 3.355 femei) mai multe decât în luna octombrie 2020 şi cu 14.287 mai mare faţă de luna noiembrie 2019. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna noiembrie 2020, a fost de 84 copii, în scădere cu 23 decese faţă de luna octombrie 2020 dau cu cinci mai mare decât cel înregistrat în luna noiembrie 2019. “Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul 2019 şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din 2019”, explică INS în comunicat. Edit
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments