Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost în luna noiembrie de 176.472, în creştere cu 0,82% faţă de luna octombrie, când 175.033 de persoane au primit acest ajutor social. În luna noiembrie, 14.296 de beneficiari au fost suspendaţi de la plată, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). Indemnizaţiile pentru creşterea copilului plătite în luna noiembrie 2020 au însumat 402,92 milioane de lei, în creştere faţă de luna octombrie, când au fost plătite indemnizaţii de 396,35 milioane de lei. Suma medie plătită a fost de 2.283,24 lei, în creştere faţă de octombrie (2.264,48 lei), în condiţiile în care media numărului de zile în care a fost plătită această prestaţie socială a fost de 29,28 în septembrie, faţă de 30,21 zile în octombrie. În noiembrie 2020, cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti, respectiv 24.938, precum şi în judeţele Cluj – 9.189, Timiş – 8.191 şi Iaşi – 7.297. În ceea ce priveşte beneficiarii suspendaţi de la plată, cei mai mulţi se înregistrau în Capitală (2.502) şi în judeţele Cluj (725), Timiş (706) şi Iaşi (694).
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Numărul beneficiarilor de indemnizații pentru creșterea copiilor, în creștere
Articolul anteriorTeatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava se redeschide pentru spectatori
Articolul următorCoronavirus Suceava: 1.029 de cazuri în evoluție. 306 persoane internate în spitale