full screen background image

Coronavirus Suceava: 909 de cazuri în evoluție. 288 de persoane internate în spitale

Astăzi, 1 deembrie 2021, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 13.884 de persoane declarate vindecate. La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 32 de persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 40 de persoane declarate vindecate. Din totalul celor 475 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 159 sunt diagnosticați cu Covid-19, 72 sunt în zona tampon și 244 sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Dintre pacienții diagnosticați Covid-19, 16 prezintă forme ușoare, 73 prezintă forme medii ale bolii, 51 prezintă forme severe, iar 19 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 6 pacienți sunt ventilați neinvaziv și 5 ventilați invaziv). Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 383 de paturi libere, din care 68 pentru pacienți Covid-19, 202 în sectorul non-Covid și 113 pentru zona tampon. La unitatea ATI este disponibil 1 pat pentru pacienți Covid, sunt 23 de ventilatoare libere, din care 9 pentru pacienții Covid-19, și 14 pentru pacienții non-Covid. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 63 de pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare, 43 prezentând forme medii, 10 forme grave și 2 pacienți în formă critică), 8 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 22 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI sunt internati 2 pacienți. La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 20 de pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 15 prezintă forme medii și 5 forme grave, 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 15 locuri în sectorul Covid. La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 23 de pacienți diagnosticați cu Covid-19 (18 forme medii și 5 cu forme grave) și 0 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 4 locuri în sectorul Covid. La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 20 de pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare și 12 prezentând forme medii) și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 19 locuri în sectorul Covid. La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 3 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (2 cu forme ușoare și 1 persoană cu formă medie) nu sunt persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 22 locuri în sectorul Covid. Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 288, iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 84. La nivelul județului sunt disponibile 150 de locuri libere Covid și 131 de locuri pentru zona tampon. Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări. Numărul total de persoane testate până în prezent este de 104.318, în ultimele 24 de ore fiind testate 327 de persoane. În carantină se află în carantină 906 persoane, din care 95 intrate în ultimele 24 de ore. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/ 2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. De asemenea, în izolare la domiciliu se află 549 de persoane, din care 4 intrate în ultimele 24 de ore. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2. Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localităţi, 16 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 19 au câte un caz în evoluție, 35 au sub cinci cazuri în evoluție, 27 au sub zece cazuri în evoluție iar 17 au peste zece cazuri în evoluție. În județul Suceava sunt 909 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, iar incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 1,17 la mia de locuitori. În cursul zilei de 31 decembrie 2020, polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 1.264 persoane. De asemenea, au fost verificate 49 de societăți comerciale. Au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.750 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55 /2020. Acțiunile de verificare vor continua în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2. „Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.”, a precizat prefectul Sucevei, Alexandru Moldovan.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments