full screen background image

Pentru al treilea an consecutiv, cursuri intensive de limba germană pentru studenții economiști, printr-un proiect susținut de firma EGGER

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu firma EGGER România, continuă, pentru al treilea an consecutiv, susținerea cursului facultativ de limba germană pentru aproximativ 30 de studenți din cadrul facultății. În acest an academic, cursurile vor fi organizate în sistem hibrid: vor începe în on-line, urmând ca în semestrul al II-lea să se desfășoare on-site. Pentru studenți, participarea la acest proiect reprezintă o oportunitate de consolidare a cunoștințelor sau de acumulare de noi cunoștințe, dar și un moment de împărtășire de bune practici legate de experiența învățării unei limbi străine. Cursul de limba germană se organizează în cadrul disciplinelor facultative din planul de învățământ, cu un număr de 84 de ore de curs pe parcursul întregului an universitar 2020-2021. „Facultatea a promovat și selectat studenții participanți la acest proiect, a contractat lectorul de limba germană, conf. univ. dr. Raluca Dimian, şi se va ocupa de buna organizare a cursurilor, iar EGGER România pune la dispoziția facultății suma necesară derulării acestui proiect. Studenții cei mai buni au posibilitatea să fie premiați. Cooperarea mai strânsă cu mediul de afaceri ajută instituțiile de învățământ superior să dezvolte programe de studiu adaptate nevoilor pieței”, a declarat prof. univ.dr. Carmen Nastase, decan FSEAP. „În cadrul colaborării fructuoase de peste 11 ani dintre Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și EGGER România, susținem si organizarea acestui curs de dezvoltare a competențelor lingvistice de limba germanǎ. Considerăm cǎ educația reprezintă cea mai sigură cale pentru creșterea calității vieții comunității, de aceea continuăm participarea alături de mediul universitar, la dezvoltarea aptitudinilor și competențelor individuale ale studenților și adaptarea mai eficientă a acestora la cerințele obiective actuale ale pieței muncii”, a declarat Daniela Ungureanu, Director Resurse Umane Divizia Est România/ Rusia/CEE în cadrul Grupului EGGER.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments