full screen background image

Lucian Trufin: „Fermierii români recunosc că sub guvernarea PSD au dus-o mai bine”

Parlamentarul social-democrat botoșănean, Lucian Trufin, secretar al Comisiei pentru Agricultură din Senatul României și candidat pentru un nou mandat, a anunțat astăzi că PSD are soluții și a pregătit măsuri concrete de repornire a agriculturii românești. Acestea au în vedere atât susținerea fermierilor din fiecare județ cât și revitalizarea sectorului agroalimentar național, pentru a oferi siguranță alimentară românilor. „Județul Botoșani ca fiecare zonă din țară, are nevoie de fermieri locali puternici care să beneficieze de creșterea și plata la timp a subvențiilor, de apă gratuită pentru irigarea culturilor și de sprijin prin programele naționale pentru produsele agroalimentare, astfel încât pe mesele românilor să fie mâncare proaspătă și de calitate. Fie că activează în sectorul vegetal, zootehnic, apicol sau pescuit și acvacultură, pentru a putea depăși dificultățile cu care se confruntă la ora actuală, dar mai ales pentru a se dezvolta, fermierii trebuie să fie sprijiniți în accesarea creditelor de finanțare. Totodată, pentru viitorul zootehniei este esențială susținerea dezvoltării fermelor de reproducție, de aceea fermierii au nevoie de ajutoare de stat. PSD a pregătit toate aceste programe în detaliu și a elaborat o strategie coerentă de susținere a tinerilor din mediul rural, inclusiv a investitorilor care mențin locuri de muncă în domeniul agricol”, a declarat Lucian Trufin Botoșănenii și toți românii sunt astăzi în situația de a rămâne fără hrană proaspătă și sănătoasă, fără legumele și fructele producătorilor locali. Actualul guvern ignoră doleanțele fermierilor autohtoni preferând să își concentreze atenția spre organizarea alegerilor parlamentare, favorizând în acest timp supermarketurile cu produse de import scumpe și artificiale. „Actuala guvernare a oprit programele pentru agricultură lansate de PSD, chiar dacă rezultatele acestora au fost evidente. Numărul mare de beneficiari, dar mai ales echilibrarea balanței economice prin creșterea substanțială a produselor autohtone pe piața românească, dovedesc clar eficiența acestora. Din păcate, pe lângă seceta din acest an care a afectat major agricultorii, dar și diminuarea pieței de desfacere ca urmare a deciziilor luate împotriva sectorului HORECA, fermierii se confruntă acum cu o nouă piedică pusă de guvern. Închiderea nejustificată a celor mai importante piețe agroalimentare din țară are un impact grav asupra fermierilor locali. Vor fi măsuri pe care PSD le va remedia cu prioritate, dacă va ajunge la guvernare. Sunt și voi fi întotdeauna un apărător al fermierilor botoșăneni și un promotor al produselor românești, atât în țară, cât și în afara acesteia”, a mai afirmat senatorul PSD -Lucian Trufin. Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments