Primăria Municipiului Iași face un nou pas pentru fluidizarea traficului rutiere continuă prin proiectul de construire a două pasaje supraterane în zona Podu Roş. Primarul Mihai Chirica a declarat într-o conferință de presă că până pe 3 decembrie municipalitatea așteaptă oferte la o licitație pentru serviciile de proiectare a pasajelor. Procedura de achiziție publică are o prevedere bugetară de 2.194.767,16 lei, fără TVA. Firma va avea la dispoziție patru luni pentru proiectarea pasajelor. Cele două pasaje vor prelua câte o bandă de circulaţie de pe cele două Splaiuri (direcţia Podul de Piatră – bulevardul Tudor Vladimirescu pe axul Splaiului Bahlui Mal Drept şi direcţia bulevardul Dimitrie Mangeron – Podul de Piatră pe axul Splaiului Bahlui Mal Stâng), se vor reuni deasupra albiei Bahluiului în zona podului de peste râu, apoi vor reveni pe cele două maluri ale acestuia. Pasajele nu vor avea trotuare, dar vor avea prevăzute piste pentru biciclete și suprafeţe de refugiu, asigurând fluenţa circulaţiei auto, cât şi posibilitatea de depăşire a autovehiculelor aflate în staţionare ca urmare a unei avarii. Cele două pasaje vor avea o lungime de 551,6 metri (pe malul drept), respectiv de 546,6 metri (pe malul stâng). Valoarea totală a investiţiei este estimată la 70.731.219,3 lei, fără TVA, adică 84.170.150,97 lei, cu TVA.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorConsiliul Local Rădăuţi a aprobat rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul în curs
Articolul următorLungu: “În doi ani de zile avem șansa să fie dată în folosință Sala Polivalentă din Suceava”