full screen background image

FOTO/ Noi amenzi aplicate botoșănenilor care nu respectă măsurile de distanțare

Activități desfășurate de polițiști pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov 2. În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituție Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în domeniul transportului public de persoane. La activitățile desfășurate au participat polițiștii botoșăneni împreună cu polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ministerului Transporturilor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului. Cu această ocazie echipele de control au verificat 120 societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea recomandărilor și interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă și 89 mijloace de transport persoane, dintre care 54 mijloace de trasport public în comun, fiind legitimate aproximativ 800 de persoane. Polițiștii au constatat și aplicat 22 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6000 de lei, dintre acestea 21 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii de protecție, în valoare de 3000 lei și o sacțiune contravențională pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor de către operatorii economici în valoare de 3000 lei. „Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse de autorități în această perioadă.” transmit reprezentanții poliției.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments