Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care fusese introdus în bazele de date ca fiind furat din Franța, în urmă cu câteva ore. În ziua de 08 octombrie, în jurul orei 07.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, C.G., cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 35 de ani, care conducea un autoturism de lux înmatriculat în Franța. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, polițiștii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Franța, în aceeaşi zi. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că proprietarul de drept este o firmă de leasing din Franța și că nu avea cunoștință despre faptul că nu are dreptul să părăsească teritoriul U.E. cu maşina. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 380.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași I.T.P.F. Iași: Autoturism de lux declarat furat în Franța, descoperit la frontiera de est, la câteva ore de la semnalarea furtului
I.T.P.F. Iași: Autoturism de lux declarat furat în Franța, descoperit la frontiera de est, la câteva ore de la semnalarea furtului
oct. 09, 2020
Articolul anteriorSpitalul Mobil de la Lețcani trebuie să obțină obligatoriu aviz de la ABA Prut – Bârlad
Articolul următorMitropolitul Teofan: „Moldova trăieşte una dintre cele mai triste perioade din istoria sa”