full screen background image

Al treilea seminar din cadrul proiectului IMPULS a avut loc la Suceava

Organizat de Camera de Comerț și Industrie Suceava, al treilea  seminar din cadrul proiectului IMPULS – Îmbunătățirea cunoștințelor angajaților și promovarea învățării  pe tot parcursul vieții în rândul companiilor din Regiunea Nord-Est, cod MySmis 128044, a avut loc vineri 2 octombrie 2020 la sediul acesteia. Obiectivul general al proiectului constă în promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă, sprijinirea mobilității forței de muncă prin implementarea unor măsuri de îmbunătățire a accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal și non-formal, actualizarea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor forței de muncă și promovarea unor căi de învățare flexibile, inclusiv prin orientare profesională, în județele Regiunii Nord – Est. La întâlnirea moderată de Richard Daniel Simioniuc au participat antreprenori, angajați și reprezentanți ai IMM-urilor, temele abordate fiind de interes pentru mediul actual de business. Corelarea dezvoltării personale, implicit și a celei profesionale cu interesele și succesul companiei (firmă) înseamnă efort și introspecție și pot deveni un proces provocator al schimbării prin care oamenii devin persoane eliberate de propriile constrângeri și limitările date de dependențele dobândite anterior, dar și angajați model cu rezultatele răspunzând nevoii de creștere a afacerii. Tema centrală ”Pași mici – schimbări mari”, abordată de invitatul special Wilmark Hernandez Rizzo, a oferit participanților la workshop instrumente și exemple practice de a îndeplini obiectivele greu de atins, prezentându-se instrumente  ușor de întrebuințat în ce s-a definit de către aceștia a conceptului de învățare pe tot parcursul vieții. Sesiunea a fost deosebit de interactivă și plină de exemple practice în care lucrurile au funcționat sau nu, în funcție de modul de abordare prin secvențe treptate. Nevoia de o dezvoltare personală pentru a atinge un echilibru între carieră profesională și viață, pe deoparte dar și  productivitatea care vine cu un plan concis, o agendă și mai organizată și, de asemenea, o împărțire echilibrată între întâlniri și munca individuală. Cursurile de acest gen sunt dedicate celor care vor să facă un salt uriaș în dezvoltarea lor ca indivizi atât pe plan personal, cât și profesional, sunt utile tuturor persoanelor care vor să evolueze în carieră, te va ajuta să îmbunătățești comunicarea alături de colegii de muncă, cu managerul sau cu cei apropiați profesional și te va aduce în starea ”util-performant” pentru companie. Panelul Planul de dezvoltare personală & Nevoile de training ale companiei au fost susținute de cei 2 traineri specialiști, Sanda Șerban și Dana Burciu din cadrul Clinica Aliat Suceava. Trainingurile, atât cele oferite angajaților noi (onboarding-ul celor proaspăt veniți) care abia cunosc compania, mediul de lucru și sarcinile lor, cât și cele menite să perfecționeze angajații cu mai multă experiență în companie, sunt cel mai bun mijloc de a dezvolta, a motiva și a fideliza. Prin dezvoltarea personală a angajaților menții resursa umană formată în organizație și poți oferi confirmarea că sunt importanți și că munca lor este vitală pentru evoluția viitoare a business-ului. Prin astfel de întâlniri, Camera de Comerț și Industrie Suceava dorește a fi un partener de încredere al mediului de afaceri și furnizor de servicii specializate în dezvoltarea resursei umane din  cadrul lor.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments