full screen background image

„Până hăt de carte”, donație de 470 de cărți la Șipote

Echipa proiectului „Până hăt de carte” a ajuns sâmbătă, 19 septembrie, la biblioteca comunei Șipote, cu o donație de 470 de cărți. Șipote e a 35-a comună către care donăm un fond de carte prin acest proiect, iar în total, până acum, am ajuns la un număr de 15.731 de cărți donate către bibliotecile satelor ieșene. Membrii echipei proiectului au fost întâmpinați de către Monica Baba, care este bibliotecară încă din anul 1991. „Ne bucurăm de fiecare dată când dăm peste o bibliotecă îngrijită și bine pusă la punct. La Șipote am fost surprinși de hărnicia doamnei bibliotecare. Aceasta nu doar că se îngrijește de cărți, dar reușește și să adune obiecte istorice pe care le îngrijește pentru a le expune mai apoi într-una dintre sălile-muzeu ale bibliotecii. Din păcate, se pare că din ce în ce mai mai puține astfel de biblioteci supraviețuiesc, având în vedere că doar în anul 2019 au fost închise 257”, a menționat senatorul USR Dan Lungu. Conform unor date publicate de Institutul Național de Statistică, în România mai funcționau, în anul 2019, doar 9.222 de biblioteci, cu 2.087 mai puține decât în anul 2012. Potrivit datelor furnizate de Pedagoteca, cauzele acestei scăderi sunt abandonul școlar, scăderea natalității și creșterea ratei de migrație. „Ne bucurăm de orice carte atunci când ajunge pe rafturile noastre și mai apoi în mâinile cititorilor. Mă bucur că ați putut ajunge și aici, în Șipote, și sper ca proiectul să ajungă să îmbogățească din ce în ce mai multe biblioteci”, a menționat Monica Baba, bibliotecară a Bibliotecii Comunale Șipote. Astăzi, Biblioteca Comunală Șipote funcționează în clădirea Centrului Cultural Șipote, reconstruită în perioada 2009-2010. Pe lângă bibliotcă, clădirea mai cuprinde și trei săli-muzeu, respectiv „Muzeul satului”, „Centru pentru păstrarea meșteșugurilor și tradițiilor locale” și „Acasă la bunica”. Proiectul „Până hăt de carte” vizează încurajarea lecturii în mediul rural ieșean și completarea fondului de carte, în bibliotecile în care numărul cărților nu corespunde numărului de locuitori. Acest lucru este posibil cu ajutorul comunității, ieșenii fiind invitați să doneze cărți la punctele de colectare ale proiectului, anume: Cabinet Parlamentar Dan Lungu (Str. Grigore Ureche, Nr. 3, Bl. Walter Mărăcineanu, Mezanin), Retro Cafe (Str. Lascăr Catargi, Nr. 50) și Cafeneaua Noastră (Str. Sfântul Lazăr, Nr. 30). Pentru detalii și întrebări, ne puteți contacta la numărul de telefon: 0725 321 313
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments