Sesiunea de înscriere a persoanelor juridice în programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” a fost prelungită până la data de 30 octombrie 2020, inclusiv, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES. Dosarele de acceptare depuse de persoanele juridice în cadrul celor două programe guvernamentale se transmit la AFM, începând cu 24 iulie 2020, exclusiv prin intermediul poştei electronice. În acest sens, procedura cuprinzând modul de transmitere a documentelor, adresele de e-mail prin intermediul cărora se realizează comunicarea informaţiilor necesare, precum şi alte instrucţiuni, sunt publicate pe site-ul www.afm.ro. De asemenea, pe pagina de internet a instituţiei se publică, periodic, liste cu dosarele analizate în aceste programe. Conform datelor oficiale, în urma aprobării în şedinţa Comitetului de Avizare din data de 28 septembrie 2020, au mai fost publicate 86 de dosare acceptate pentru 170 de autovehicule în programul „Rabla Clasic” şi 103 dosare pentru 154 autovehicule, dintre care 119 de autovehicule pur electrice şi 35 autovehicule electrice hibride, în programul „Rabla Plus”. Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor sau dealerilor auto validaţi în cele două programe. Programul „Rabla” – ediţia 2020 a demarat pe data de 17 martie, cu un buget de 405 milioane de lei, cel mai mare de la implementarea programului. Autorităţile estimează că vor exista 60.000 de beneficiari, cel mai ridicat număr din ultimii 15 ani.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorŞcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Iași are un nou teren de sport
Articolul următorSprijin guvernamental pentru elevii defavorizați din Iași