full screen background image

AUDIO. Școală în trei schimburi la sala de nunți din sat

Elevii dintr-o școală din Iași fac ore pe scenariul verde, într-un local în care de obicei se organizează nunți. Clădirea nu este suficient de încăpătoare pentru ca elevii să poată învăța în același timp, așa că sunt nevoiți să învețe în schimburi. Astfel, programul profesorilor este de la 7:00 până la 19:00. Aceasta este realitatea din satul Humosu, comuna ieșeană Sirețel. Pentru ca cei 165 de copii din Humosu să poată participa fizic la cursuri, așa cum prevede scenariul verde în care se încadrează comuna, autoritățile locale plătesc proprietarului salonului de nunți o chirie lunară de 6.500 de lei. Școala din sat a intrat în renovare în urmă cu un an, dar cu întârziere de câteva luni, din cauza faptului că bugetul local a fost votat la mijlocul lunii septembrie. De asemenea, conducerea școlii spune că în urmă cu câteva luni constructorul a sistat lucrările din lipsă de personal. Directorul școlii coordonatoare din Sirețel, Mihai Cojocaru: „În satul Humosu avem un corp de clădire pentru o școală gimnazială cu elevi de la pregătitoare până la clasa a VIII-a, plus două grupe de grădiniță. S-a prins prin PNDL reabilitarea și modernizarea acestui corp de clădire în 2019. Din cauza faptului că pe 4 septembrie 2019 noi nu aveam bugetul votat, constructorul a început lucrările mai târziu. A venit frigul, s-a oprit modernizarea. În martie a venit pandemia, constructorul, din câte am înțeles, a avut probleme cu muncitori care aveau coronavirus. Așa s-a ajuns ca în 2020 să învățăm într-un spațiu închiriat, în trei săli, în trei schimburi”, a declarat directorul școlii coordonatoare din Sirețel, Mihai Cojocaru. Conducerea școlii spune că dacă orele s-ar fi făcut la alte școli din comuna Sirețel, mulți elevi ar fi abandonat, așa că au preferat această alternativă. „Noi am fi putut să îi deplasăm pe elevi la o structură din comuna Sirețel, dar era o distanță de 13 km. Se găseau operatori de transport, dar, stând de vorbă cu părinții, am luat decizia de a închiria spațiul acesta. Altfel, mulți copii ar fi abandonat școala, nu ar fi mers zi de zi 13 km, mai ales pe timp de iarnă”, a adăugat directorul școlii coordonatoare din Sirețel, Mihai Cojocaru. Elevii din satul Humosu au învățat în aceleași condiții și în anul școlar 2019-2020. Constructorul are termen pentru finalizarea lucrărilor până la sfârșitul lunii octombrie. Sursa foto: Mihai Cojocaru, directorul școlii coordonatoare din Sirețel
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments