full screen background image

Un expert în sănătate publică spune că România va intra din nou în carantină. ”E cea mai bună soluție”

Expertul în sănătate, Răzvan Chercheș, a vorbit despre evoluția cazurilor COVID-19 peste câteva săptămâni, atunci când reînceperea școlilor și a activităților în domeniul HoReCa își vor face efectul. Acesta consideră că restricțiile luate de autorități au fost luate corect, însă nu au fost impuse destul de ferm pentru ca toată lumea să le respecte. „Din nefericire, măsura care este la îndemâna noastră este izolarea socială și părerea mea este că se va trece la izolare socială pe regiuni, pe județe, pe orașe, acolo unde rata de pozitivare este mare. Vom ajunge din nou la un lockdown, nu am nici mai mică îndoială aici, pentru că nu se iau măsurile potrivite în continuare, nu se poartă măști în spațiile publice, rata de transmitere crește, scad temperaturile, ceea ce face ca oamenii să petreacă mai mult timp înăuntru și de aceea avem sezonalitatea gripei. Gripa nu se transmite din cauza faptului că e mai frig, la fel și coronavirusul, ci din cauză că oamenii petrec mai mult timp înăuntru, fără măști. Din perspectiva unui expert în sănătate publică, cea mai bună măsură este lockdown-ul”, a afirmat Răzvan Cherecheș.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments